„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Biblia - verset cu verset: Cum a decis Sfântul Constantin cel Mare să ridice o biserică la Mamvri
Facerea 18, 7: „Apoi Avraam a dat fuga la cireadă, a luat un viţel tânăr şi gras şi l-a dat slugii, care l-a gătit degrabă.“
Locul ales pentru ca cei trei Oaspeţi să stea la masa pregătită de patriarhul Avraam a născut numeroase tradiţii de-a lungul vremurilor. Cea mai răspândită face referire la terebintul crescut lângă copacul unde au mâncat Oaspeţii lui Avraam (terebint â arbore răşinos răspândit pe coastele Mediteranei, din care se extrag terebentina şi alţi tananţi - adică substanţe care au proprietatea de a tăbaci pieile crude), care ar fi rodul toiagului înfipt în pământ de către Unul dintre cei trei musafiri.
La Mamvri, împăratul Constantin cel Mare a construit o biserică impresionantă în cinstea evenimentului descris de acest capitol biblic şi despre care Eusebiu de Cezareea a scris în „Viaţa lui Constantin cel Mare“ că reprezintă rodul credinţei creştine profunde a sfântului împărat, care, „aflând că acelaşi Mântuitor, Care nu demult Se arătase lumii, Se mai descoperise în vremurile de demult unor oameni cu frica lui Dumnezeu la stejarul ce se cheamă Mamvri de pe meleagurile Palestinei, a dat poruncă să se înalţe şi acolo o casă de rugăciune Dumnezeului ce i se făcuse văzut atunci“. Şi arabii preţuiesc acele meleaguri de la Mamvri, fiind numite în tradiţia lor Mamet el-Khalil. (Lucian APOPEI)
▲ „Un locaş vrednic de universala şi apostolica Biserică“
Dorind să construiască o biserică impresionantă în cinstea evenimentului de la Mamvri, Sfântul Constantin cel Mare a trimis fiecărui guvernator de provincie câte o scrisoare autografă prin care ordona să-i fie dusă porunca la bun sfârşit. Importanţa acestui document este deosebită şi extrem de relevantă pentru a înţelege viaţa religioasă din primele veacuri ale creştinătăţii, drept care redăm în cele de mai jos conţinutul acestei scrisori, păstrate până astăzi în scrierile istoricului Eusebiu de Cezareea:
„Constantin Biruitorul, Măritul
şi Augustul, lui Macarie şi
celorlalţi episcopi din Palestina.
Fost-a un act de mare bunăvoinţă acela pe care prea-cucernica mea soacră şi l-a îngăduit faţă de noi atunci când, prin mijlocirea unei scrisori, ne-a făcut cunoscută sminteala până azi tăinuită vouă a unor nelegiuiţi, astfel ca greşeala până acum trecută cu vederea să-şi capete prin noi - chiar dacă cu oarecare întârziere - cuvenita îndreptare şi vindecare. Fiindcă pângărirea sfintelor noastre locuri cu întinăciune răspândită de nişte ticăloşi este, fără nici o îndoială, o nelegiuire foarte mare. Dar ce anume, prea-iubiţii mei fraţi n-a putut fi trecut sub tăcere - în dăruirea ei către Dumnezeu - de amintita persoană, deşi scăpase agerimii voastre?
Ei bine, spune dânsa că locurile acelea - care-şi iau numele de la stejarul din Mamvri (unde ştim noi că sălăşluise Avraam) - au fost pângărite în fel şi chip de nişte închinători ai demonilor; adăugând că tot acolo, în apropiere, au fost aşezaţi nişte idoli, care ar trebui neapărat nimiciţi, şi un altar unde se aduc necurmat jertfe spurcate.
Locul acesta este şi împotriva mersului vremurilor noastre şi-mi pare totodată şi nepotrivit cu sfinţenia acelor locuri. De aceea, voiesc ca înălţimile voastre să ştie că noi am făcut cunoscut prea-strălucitului comite şi prieten al nostru Acachie, prin scrisoare, să arunce neîntârziat în foc toţi idolii de care va da acolo şi să dărâme jertfelnicul din temelii; pe scurt, să cureţe bine întreg locul de orice asemenea lucruri, ostenindu-se pentru aceasta din răsputeri, urmând ca mai apoi să aibă grijă să înalţe pe aceleaşi meleaguri, sub îndrumarea voastră, un locaş vrednic de universala şi apostolica Biserică.
Revine, deci, în seama chibzuinţei şi a cuvioşiei voastre ca, de îndată ce vi se va spune că toate spurcăciunile de acolo au fost nimicite, să vă adunaţi în acel loc, împreună cu episcopii Feniciei (pe care-i veţi putea chema în temeiul scrisorii de faţă), şi să trasaţi planul unei biserici potrivite năzuinţelor mele, astfel ca - prin purtarea de grijă a pomenitului nostru comite - lăcaşul să poată fi dus la bun sfârşit cât mai grabnic şi - precum a primit el poruncă - cât mai frumos, după cum o cere şi vechimea şi însemnătatea locului.
Mai mult ca orice, vreau să vă îngrijiţi ca, pe viitor, nici unul dintre oamenii aceia blestemaţi şi îngrozitori să nu mai îndrăznească să se apropie de aceste meleaguri. Fiindcă - după porunca acum de noi dată - dacă într-un loc de o asemenea însemnătate (privitor la care dat-am poruncă să fie împodobit cu lăcaşul fără pată al unei biserici care să merite a primi în ea adunarea unor oameni sfinţiţi) se va mai petrece un singur asemenea sacrilegiu, bine este să se ştie că noi nu-l vom mai trece cu vederea, şi că pe toţi cei care vor fi îndrăznit la el, îi vom socoti buni de pedeapsă. Iar de va fi să se mai petreacă ceva potrivnic celor poruncite, cuvine-se ca nezăbavnic - şi uitând de orice îngăduinţă - să-mi daţi voi înşivă de ştire prin scrisoare, ca să-l supunem pe cel vinovat de asemenea nelegiuire la cea mai grea ispăşire.
Ştiţi doar că acolo S-a arătat şi a vorbit întâia oară Dumnezeu, Stăpânul a toate, lui Avraam. Acolo şi-a aflat întâia ei înfăţişare cinstirea Sfintei Legi. Acolo l-a învrednicit întâia oară, pe Avraam, Mântuitorul Însuşi, arătându-i-se însoţit de cei doi îngeri. Acolo a pus Dumnezeu început a se arăta oamenilor. Acolo i-a făgăduit El lui Avraam cele legate de seminţia lui viitoare, şi tot acolo şi-a ţinut El, întâia oară, neîntârziat, legământul. Acolo i-a prevestit El că va fi tatăl multor neamuri. Iar dacă aşa stau lucrurile, atunci mie de cuviinţă îmi pare ca, prin purtarea voastră de grijă, un asemenea loc să se păstreze curat de toată întinăciunea şi să-şi primească din nou sfinţenia de odinioară prin aducerea cuvenitei închinări lui Dumnezeu, Atoatecârmuitorului şi stăpânului tuturor - şi numai Lui.
Iată, deci, ce va trebui să urmăriţi voi, cu cuvenită grijă, în caz că sfinţiile voastre veţi voi să mă ajutaţi întru împlinirea unor dorinţi pătrunse de cucernicie şi de cele mai alese gânduri faţă de Dumnezeu.
Că veţi voi, sunt încredinţat.
Dumnezeu să vă aibă în pază,
fraţi iubiţi!“