Biblia - verset cu verset: Cum trebuie înţeles fragmentul: „...Iar de nu, să ştiu“?

Facerea 18, 21: „Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să ştiu.“

Structura acestui verset este aproape identică cu cea a fragmentului biblic de la Facerea 11, 5, de unde am aflat că „S-a pogorât Domnul să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor“. Aceste pasaje ne confirmă că Dumnezeu nu e străin de ceea ce se petrece pe pământ. Faptul că El se pogoară printre oameni ca să vadă ce fac nu înseamnă că nu ştie ce se întâmplă. „Nu înseamnă, desigur, că El nu a «văzut» mai înainte; ni se arată doar că El s-a uitat cu multă băgare de seamă, spre a se încredinţa asupra celor ce se petreceau; El nu pedepseşte fără a cunoaşte“, spune părintele Serafim Rose. Această pogorâre trebuie înţeleasă, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare, în chip nevăzut. „Domnul priveşte de sus la cei ce rămân în vrednicia lor şi care săvârşesc cele date spre împlinirea firii omeneşti; iar pe cei care sunt pogorâţi în adâncul răutăţii, îi cercetează altfel, prin pogorârea la ei“, scrie Sfântul Vasile cel Mare. Astfel, dacă ar fi să dăm un sinonim verbului „a se pogorî“, cel mai potrivit ar fi acela de „a cerceta“.

Cele două fragmente biblice de mai sus au fost un bun prilej pentru Sfântul Ioan Gură de Aur de a ne îndemna pe toţi să urmăm exemplul cumpătării şi al cercetării îndeaproape şi cu atenţie a fraţilor noştri înainte de a-i judeca, chiar şi dacă auzim lucruri dintre cele mai groaznice despre ei. „Să ne gândim că Scriptura vrea să ne înveţe să nu judecăm niciodată pe fraţii noştri în grabă şi nici să-i osândim din auzite, dacă nu avem mai dinainte deplină încredinţare. Dumnezeu nu urmăreşte altceva decât învăţătura noastră şi prin cele ce face şi prin cuvintele Scripturii, rostite pe măsura înţelegerii minţii noastre“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Astfel, chiar dacă locuitorii Sodomei şi Gomorei erau vestiţi a fi „răi şi tare păcătoşi“ (Facere 13, 13), acţionând neconform cu starea morală în care trebuia să se găsească fiinţa umană, iată că Dumnezeu nu îi pedepseşte fără o cercetare în prealabil a faptelor lor. A nu se înţelege prin acest „pogorâ-Mă-voi“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, faptul că „se mută Dumnezeul universului din loc în loc. Nu, Doamne, fereşte! Nu vrea să spună asta!“, ci - conform unei note a Bibliei sau Sfintei Scripturi, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta - faptul că „Dumnezeu pedepseşte numai după dreptate şi în cunoştinţă de cauză, şi niciodată din ignoranţă sau capriciu“, ori faptul că hotărârea de a nimici Sodoma şi Gomora nu trebuia să fie una arbitrară, ci întemeiată pe necesitate, în cazul în care „faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine“.

Probabil, pe cei mai mulţi îi surprinde finalul versetului: „...iar de nu, să ştiu“. Adică faptele lor puteau să nu fie „aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor“? Au fost aduse numeroase lămuriri în acest sens, astfel că orice răspuns pozitiv la această întrebare este exclus. Ne vom opri numai la trei argumentări. În primul rând, Sfântul Ioan Gură de Aur crede că Dumnezeu „se foloseşte de o îngăduinţă atât de mare, ca să aibă cuvânt de apărare faţă de cei ce mai târziu ar voi să-L învinuiască, ca să arate că cei din Sodoma şi Gomora nu mai puteau fi stăpâniţi, că virtutea era cu totul rară“. Apoi, ţinând cont de cursul naraţiunii biblice (a se vedea finalul acestui capitol), prin pogorârea Domnului i s-a oferit un prilej dreptului Avraam de a-şi dezvălui măreţia sufletului care, într-o beţie a milei, încearcă de nu mai puţin de şase ori să I se opună Domnului folosind diverse argumente pentru a-i salva măcar pe drepţii acelor cetăţi. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să subliniem atitudinea dumnezeiască consecventă pe această mărturisire a Scripturii: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!“ (Matei 7, 1), însoţită de o prudenţă în pronunţarea unor verdicte vinovate ce privesc alte persoane (Ieşirea 23, 1).