Biblia - verset cu verset: „Cuvântul se oferă spre înţelegere“

Sub genericul „Biblia, verset cu verset“ dorim să facem accesibilă cititorilor înţelegerea Sfintei Scripturi, cartea care, cunoscută şi interpretată corect, dar mai cu seamă trăită, oferă garanţia mântuirii. În vederea susţinerii acestui proiect, vom face, sistematic, apel la scrierile Sfinţilor Părinţi, exponenţi ai autorităţii bisericeşti aflate în măsură să tâlcuiască Sfânta Scriptură.

Urmând împărţirea ei, vom începe, evident, cu prima carte a Scripturii Vechiului Testament, Cartea Facerea. Făcând o legătură între creaţie şi înţelegerea lui Dumnezeu, părintele Dumitru Stăniloae spunea că „persoanele umane au fost chemate de Logosul divin la comuniunea cu Sine prin lumea lucrurilor create“. În acest sens, Sfântul Maxim Mărturisitorul a scris că „ascunzându-Se pe Sine în mod tainic în raţiuni, Cuvântul se oferă spre înţelegere, în mod proporţional, prin fiecare din lucrurile văzute, ca prin nişte litere, întreg şi deplin în toate şi întreg şi nemicşorat, Cel nediferenţiat şi mereu acelaşi în cele diferenţiate, Cel simplu şi necompus în cele compuse, Cel fără început în cele supuse începutului, Cel nevăzut în cele văzute, Cel nepipăit în cele pipăite... ca din toate acestea să ne adune treptat la Sine pe noi, cei ce urmăm Lui, unificându-ne prin Duhul, şi să ne ridice la înţelegerea Lui simplă şi eliberată de alipirea la ele, concentrându-ne pentru El în unirea cu El, atâta cât S-a diferenţiat pe Sine prin coborârea cea pentru noi.“

Facerea 1, 1: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.“

Prima carte a Sfintei Scripturi, Cartea Facerii, revelează originea omului şi a universului, care, în forma iniţială, era foarte bună, dar s-a corupt din cauza păcatului strămoşesc. Expresia „La început“, (Bereşit) cu care începe cartea, oferea, iniţial, şi titlul ei, acesta fiind la iudei criteriul după care au denumit cărţile Pentateuhului - în funcţie de cuvintele cu care începea textul propriu-zis. Cele două cuvinte de la începutul Cărţii Facerea au avut forme diferite în traducerile româneşti ale Sfintei Scripturi. Astfel, Biblia lui Şerban, din anul 1688, le redă: „De-nceput“. Peste un secol, în 1795, Biblia de la Blaj scrie: „Întru început“; şi sub această formă se continuă în Biblia de la Petersburg din 1819, în Biblia de la Buzău din 1854, în Biblia de la Sibiu din 1856 şi în Biblia de la Bucureşti din 1914. Biblia tipărită de Societatea Britanică la Iaşi, în 1874, adoptă o altă lectură: „La început“. Această formulă se continuă atât în Bibliile româneşti editate de Societatea Biblică Britanică, precum şi în ediţiile Sfântului Sinod ale Bisericii Ortodoxe Române, începând cu cea din 1936, de la Bucureşti. Pr. prof. D. Fecioru, într-o notă la cartea „Omilii la Hexaemeron“, analizând acest aspect, afirma că „traducând şi eu acest început al Cărţii Facerii, am fost ispitit, la început, de lectura vechii tradiţii, a secolelor XVII, XVIII sau XIX şi cea singulară din secolul XX, mai ales că un gânditor român contemporan a dat, într-un frumos şi just comentariu, un conţinut bogat cuvântului «întru»; am adoptat, însă, în traducerea de faţă lectura «la început», pentru că tradiţia vie e mai puternică decât tradiţia moartă.“

Dincolo de acest aspect însă, fondul ridicat de Moise, autorul cărţii, face prin acest prim verset al Bibliei o distincţie clară între creator şi creaţie, timpul fiind şi el trecut în rândul creaţiei. Ideea de cer a fost îndelung comentată în Biserică de Sfinţii Părinţi. În Dogmatica sa, Sf. Ioan Damaschinul a scris că cerul este „totalitatea zidirilor văzute şi nevăzute, înăuntrul lui sunt puterile spirituale ale îngerilor şi în el sunt închise şi înconjurate toate cele sensibile. Numai Dumnezeirea este necircumscrisă; ea le umple pe toate, le conţine pe toate, le înconjoară pe toate, pentru că este mai presus de toate şi le-a creat pe toate.“ Sfântul Vasile cel Mare scria că nu trebuie privită „facerea cerului şi a pământului ca de o întocmire făcută de la sine, aşa cum şi-au închipuit unii, ci ca de o lucrare ce-şi are pricina de la Dumnezeu“. Teofil al Antiohiei afirma despre cer că „Sfânta Scriptură n-a vorbit despre tăria aceasta, ci de alt cer, nevăzut de noi, după care este cerul văzut de noi, numit tărie“. Iar cerul nevăzut nu poate fi decât lumea îngerilor, creată înaintea lumii materiale. Verbul a face este preluat din ebraicul bara care este folosit totdeauna în Scriptură pentru a exprima acţiunea creatoare a lui Dumnezeu.