Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Dacă totuşi păcatul a fost săvârşit, e nevoie de căinţă din partea celui căzut

Biblia - verset cu verset: Dacă totuşi păcatul a fost săvârşit, e nevoie de căinţă din partea celui căzut

Un articol de: Lucian Apopei - 29 Iun, 2008

Facerea 3, 11:

„Şi i-a zis Dumnezeu: «Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?»“

Bunătatea lui Dumnezeu răzbate din acest dialog cu Adam, în urma căruia, acesta din urmă ar fi trebuit să-şi recunoască păcatul şi să se căiască pentru ceea ce a făcut. În loc să-l mustre pentru ceea ce făcuse, Dumnezeu îl cercetează pe Adam - „Nu cumva ai mâncat din pomul...“ -, nu pentru că nu ar fi ştiut ce faptă a făcut acesta, ci pentru a-i oferi şansa de a mărturisi şi de a-şi cere iertare de la Creatorul său. Unii cititori pot fi sau au fost contrariaţi de faptul că păcatul săvârşit de Adam şi Eva nu a fost foarte mare, iar pedeapsa primită e una poate prea mare, aceea a izgonirii din Rai. Experienţa duhovnicească a marilor trăitori întru Domnul, a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, ne arată că păcatele considerate de noi mici sunt foarte periculoase deoarece, prin ele, diavolul ne conduce spre cele mari. Cel ce va fi atent la cele mici, nu va fi biruit nici de cele mari. Prin orice păcat „Îl necinstim pe Dumnezeu“ (Romani 2, 23), ne înstrăinăm de El, iar părăsirea raiului este firească. Păcatul este dulce şi lipicios la început. La urmă însă, îţi lasă un gust amar, o goliciune în suflet, întocmai cu cea simţită de Adam, care, aflând că este gol, s-a ascuns de Dumnezeu. Iar dacă totuşi păcatul a fost săvârşit, e nevoie de căinţă din partea celui căzut, încercând astfel eliberarea de neascultare, cu tot atâta tărie şi intensitate cu care a fost săvârşit păcatul.

Legat de „mobilul“ păcatului, în scrierile părintelui Sorin Ioan Usca, referitoare la cartea Facerea, citim că „nu ştim ce fel de fruct a fost acela, chiar dacă cel mai des se vorbeşte despre măr. Abia în Evul Mediu târziu, pomul cunoştinţei (în alte variante, cel al vieţii) a fost considerat a fi mărul, la început - smochin. Mărul apare pentru prima dată la poetul creştin Ciprian (sec. al V-lea). Simbolismul mărului este ambivalent. Pe de o parte, simbol al fertilităţii (...), pe de altă parte, simbol al distrugerii şi morţii. El îşi păstrează acest caracter ambivalent şi în tradiţia creştină - simbol al păcatului şi morţii sau, în mâna Mariei şi, începând cu sec. al XI-lea, în mâna pruncului Iisus, al mântuirii şi vieţii veşnice.“ Teologia dogmatică ortodoxă mărturiseşte clar însă că fiinţa păcatului protopărinţilor a constat în neascultare, în încălcarea poruncii dumnezeieşti, pe care Eva şi, apoi, Adam o fac uitată, „seduşi“ fiind de plăcerea păcatului.