Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia – verset cu verset: „De ce, Doamne, a trebuit să moară?“

Biblia – verset cu verset: „De ce, Doamne, a trebuit să moară?“

Un articol de: Lucian Apopei - 18 Sep, 2008

Facerea 5, 17:

„Iar de toate, zilele lui Maleleil au fost opt sute nouăzeci şi cinci de ani şi apoi a murit.“

Se observă că, încetul cu încetul, durata de viaţă a patriarhilor omenirii scade, Maleil fiind primul a cărui perioadă de trai pe pământ a scăzut sub „cota“ de 900 de ani, „apoi a murit“ (precizare necesară, vom vedea când vom vorbi despre următorul patriarh, E-noh). Învăţătura Bisericii spune că, aşa cum păcatul a fost „îmbrăţişat“ liber de către om, la cădere, aşa şi moartea e acceptată de om, „căci el însuşi îşi alege atât viaţa, cât şi moartea, dar aşa cum nu-şi dă el însuşi viaţă, tot aşa nu-şi dă nici moarte. El totuşi alege liber să crească în viaţa pe care i-o dă Dumnezeu sau să scadă în ea până la moarte“, după cum spunea părintele Dumitru Stăniloae.

E drept că moartea este cel mai mare vrăjmaş al omului, care însă va fi biruit („Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea“ - I. Corinteni 15, 26), deoarece moartea ca atare nu există prin ea însăşi, căci „nu viaţa este fenomen al morţii, ci moartea fenomen al vieţii“ (Paul Evdokimov).

În clipe de durere cauzate de pierderea cuiva drag, rudele şi, în general, apropiaţii persoanei trecute la cele veşnice îşi pun întrebarea: „De ce, Doamne, a trebuit să moară?“ Un răspuns la această întrebare am găsit în scrierile Sfântului Părinte Chiril al Alexandriei, care considera moartea atât ca o pedeapsă, dar şi ca un mijloc de depăşire a stării de păcat. Punctual, conform spuselor sale, Dumnezeu a lăsat moartea pe pământ:

1) ca să nu fie răutatea fără sfârşit, pentru că, altfel, duşmănia, mânia, lăcomia ... ar creşte neîncetat şi la nesfârşit;

2) dacă n-ar muri, trupurule oamenilor şi materia lumii nu s-ar corupe, iar oamenii n-ar îmbătrâni. Totuşi, patimile lor ar fi mereu în vigoare;

3) ca oamenii să nu rămână închişi în cunoaşterea monotonă a lumii acesteia (care are o limită în progresul ei, precum arată prelucrarea ei de la o generaţie la alta);

4) rămânând toţi în viaţă la nesfârşit, nu s-ar mai înmulţi, căci n-ar mai încăpea pe pământ. Spiritualitatea umană n-ar avea forme atât de bogate prin persoane indefinite la număr.

La acestea, care constituie „partea văzută“ a stărilor de fapt, scrierile Sfântului Grigorie de Nyssa vin ca o completare, afirmând că prin acestea nu

s-a atins „însuşi chipul dumnezeiesc din om“, care la înviere v-a închega din nou trupul şi sufletul pentru vecie.