Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Despre tăgadă, nu ca lipsă a lui Dumnezeu, ci ca lipsire de Dumnezeu

Biblia - verset cu verset: Despre tăgadă, nu ca lipsă a lui Dumnezeu, ci ca lipsire de Dumnezeu

Un articol de: Lucian Apopei - 18 Ian, 2010

Facerea 18, 15: „Iar Sarra a tăgăduit, zicând: «N-am râs», căci se înspăimântase. Acela însă i-a zis: «Ba, ai râs!».“

Iată că Sarra, dându-şi seama că Cei Trei nu sunt oameni obişnuiţi, s-a înspăimântat. Frica de ofensa Oaspeţilor, văzând că simţămintele ei tainice au fost descoperite, a dus-o la tăgăduire. Neaşteptata conştienţă a descoperirii a dus-o într-un moment de confuzie. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că soţul ei, Avraam, conştient fiind că gândul Sarrei, care a râs în sine, nu putea fi ascuns de Dumnezeu, o va povăţui şi întări mai departe în credinţă prin confirmarea făgăduinţei divine şi împărtăşirea ei în căminul lor: „Să nu socoteşti că dacă ai gândit aceste lucruri în inima ta şi dacă ai râs pe tăinuite, poţi să te ascunzi de puterea Celui Ce-a venit la noi (...). Mari bunătăţi vor urma pentru noi astăzi; pricină pentru toate acestea fiindu-ne iubirea noastră de străini“, a scris Sfântul Ioan Gură de Aur. Cu o atitudine firească, simplă şi deschisă, asemănătoare aceleia cu care s-a adresat primului vinovat din Eden, Dumnezeu a mărturisit în mod solemn şi fără echivoc dezminţirea ei ca fiind falsă: „Ba, ai râs!“. Tăcerea care a urmat, căci „apoi S-au sculat Oamenii aceia de acolo şi S-au îndreptat spre Sodoma şi Gomora...“ (versetul 16), este o dovadă convingătoare, în timp ce eventuala concepere a lui Isaac implică pocăinţă şi iertare.

În dese rânduri se întâmplă ca tăgada să asalteze credinţa oamenilor. A tăgădui înseamnă a contesta o afirmaţie, a nu recunoaşte ceva, a nega sau a dezminţi un fapt. În această stare abisală cad, uneori, oamenii care nu mai sunt în stare să-L vadă pe Dumnezeu. În „Psalmul“ poetului Tudor Arghezi, găsim alăturate cele două condiţii: „credinţa“ şi „tăgada“. Dorind să înălţe un imn religios divinităţii, poetul român îşi exprimă sentimentele sale de smerenie şi laudă pentru măreţia şi atotputernicia lui Dumnezeu, recunoscând însă neputinţa omului de a-L percepe clar pe Dumnezeu, pe care, deseori, Îl vede „ca-n oglindirea unui drum de apă“. De aceea, pentru oameni, El pare „când a fi“, „când că nu mai este“, nu însă din lipsa Lui, ci din lipsirea de El pe care noi uneori ne-o însuşim. Faptul că Sarra a tăgăduit, zicând că „n-a râs“, nu înseamnă că ea nu a făcut acest lucru. „Ba, ai râs!“, primeşte ea răspunsul. Deci, Dumnezeu era acolo şi auzea gândurile Sarrei. La fel, dacă Sarra a râs în sine, întrebându-se: „Oare cu adevărat voi naşte, bătrână cum sunt?“, asta nu înseamnă nicidecum că Dumnezeu nu poate să dea viaţă unui pântece mort şi să-l determine să nască. Însă, ca şi în luciul apei poetului Arghezi, o imagine apare şi dispare nu pentru că n-ar exista, ci pentru că oglinda este imperfectă, bătută de vânt. Iar apele sufletului sunt cele mai tulburi, cele mai puţin netede. Din această cauză, pentru a alunga orice potenţială îndoială din inimile bătrânilor Avraam şi Sarra, Dumnezeu, în versetul precedent, i-a întrebat: „Este oare ceva cu neputinţă la Dumnezeu?“. Iar pentru a-i încredinţa de acest lucru, că făgăduinţa făcută lor cu mult timp în urmă - „«Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra!» Şi a adăugat: «Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi!»“ - are să se petreacă curând, le spune: „La anul pe vremea aceasta am să vin pe la tine şi Sarra va avea un fiu!“ (versetul 14).