„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Biblia - verset cu verset: Dezlegarea omului la consumul de carne
Facerea 9, 3: „Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde.“
Prin acest verset, Dumnezeu dă, pentru prima dată, porunca prin care îngăduie oamenilor să mănânce carne. Practic, Noe se poate bucura din partea lui Dumnezeu de aproape aceleaşi binefaceri de care a avut parte şi Adam. I-a dat hrană, la fel ca şi protopărinţilor, numai că acum i-a îngăduit să mănânce şi carnea, potrivit noilor împrejurări de după potop. Totodată, însă, după cum vom vedea cu prilejul unui verset viitor, Noe va avea şi el parte de o interdicţie. În lumea primordială, în grădina raiului, omul se hrănea cu plante şi produsul lor. Ferocitatea şi, implicit, suferinţa, urmează căderii omului în păcat, după cum versetul trecut ne-a confirmat: „Groază şi frică de voi să aibă toate fiarele pământului“ (v. 2). Sfântul Vasile cel Mare spune că „după potop, când omul şi-a schimbat felul vieţuirii şi s-a depărtat de hotarul rânduit lui, Domnul, cunoscând că omul este risipitor, i-a îngăduit folosirea tuturor felurilor de hrană: «Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde» (Facerea 9, 3). Prin această îngăduinţă, şi celelalte dobitoace au fost slobozite să le mănânce“. Astfel, putem spune că, din acest moment, omul îşi schimbă regimul alimentar, din vegetarian, mai precis erbivor, în omnivor. Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă din această dezlegare a omului la carne o legătură între libertatea sa şi actul cultic al jertfei, prin care omul închină Domnului carnea pe care, până acum, nu avea dreptul să o consume. „Prin aceste cuvinte, Dumnezeu pune început mâncării de carne. Nu face asta ca să-i împingă pe oameni la lăcomie, ci ca oamenii să-I aducă Stăpânului jertfe şi mulţumiri din cărnuri, şi ca oamenii să nu se gândească că sunt opriţi de a mânca carnea jertfită, Dumnezeu le dăruieşte puterea de a mânca din carnea jertfelor, dându-le multă libertate: «Toate vi le-am dat, ca şi iarba verde»“.