„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Biblia - verset cu verset: Dumnezeu a răspuns de fiecare dată pozitiv, fără ezitare, la mijlocirea dreptului Avraam
Facerea 18, 29: „Şi a adăugat Avraam să grăiască Domnului şi a zis: «Dar de se vor găsi acolo numai patruzeci de drepţi?». Şi Domnul a zis: «Nu o voi pierde pentru cei patruzeci!».“
Avraam insistă, în continuare, pentru salvarea cetăţilor Sodoma şi Gomora, reducând însă, încetul cu încetul, numărul persoanelor care l-ar fi putut ajuta în pledoaria sa. Plecând de la un grup de cincizeci de drepţi cu care a crezut că va obţine un răspuns favorabil, probabil că Avraam a intenţionat de la început să-l micşoreze, până când i s-a părut că există speranţe de asigurare a unui astfel de răspuns, anume zece oameni credincioşi: „Şi a mai zis Avraam: «Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă o dată: Dar de se vor găsi acolo numai zece drepţi?»“ (Facerea 18, 32). Şi vom vedea că îndurarea divină a răspuns de fiecare dată pozitiv, fără ezitare, la mijlocirea dreptului Avraam: „Iar Domnul i-a zis: «Pentru cei zece nu o voi pierde»“. Vom găsi exemple în Sfânta Scriptură când doar pentru existenţa unui drept într-o cetate, toţi locuitorii ei puteau fi cruţaţi de Domnul: „Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, cercetaţi şi căutaţi prin pieţele lui: nu cumva veţi găsi vreun om, măcar unul, care păzeşte dreptatea şi caută adevărul? Căci Eu aş cruţa Ierusalimul“ (Ieremia 5, 1-2) sau „Am căutat printre ei să găsesc un om ca să se poarte cu dreptate şi să stea înaintea feţei Mele, pentru ţara aceasta, ca să nu o pierd, şi nu am găsit“ (Iezechiel 22, 30). Un aspect care trebuie punctat în această situaţie îl reprezintă sentimentul responsabilităţii colective existent în acea perioadă. Adică, dacă într-adevăr ar fi trăit în Sodoma şi Gomora patruzeci de drepţi, cum găsim în acest verset 29 al capitolului 18, atunci se cuvenea, conform specificului acelor vremuri, să fie salvaţi şi restul locuitorilor, acesta fiind actul dreptăţii de care amintea patriarhul: „Nu se poate ca Tu să faci una ca asta şi să pierzi pe cel drept ca şi pe cel fără de lege şi să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui necredincios! Departe de Tine una ca asta! Judecătorul a tot pământul va face, oare, nedreptate?“ (Facerea 18, 25).