Biblia - verset cu verset: Dumnezeu cuprinde în sfera grijilor Sale orice vietate

Facerea 9, 10: „Şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi, cu toate vietăţile pământului câte au ieşit din corabie;“

Versetul de faţă continuă ideea precedentului, în care am aflat că Dumnezeu a încheiat un legământ cu fiinţa umană. Iată că, după potop, de bunătatea divinităţii se bucură orice vietate de pe pământ, denumită generic „suflet viu“. În urmă cu câteva capitole, aminteam de motivul pentru care omului i se poate spune că este cineva şi nu ceva căci, prin atenţia deosebită pe care Dumnezeu i-a acordat-o, el se cere a fi o fiinţă de o valoare inestimabilă. Ceea ce deosebeşte şi, totodată, înalţă pe om faţă de celelalte creaturi este sufletul său, pe care i l-a dat Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că „datorită sufletului care-l penetrează, trupul nostru nu e numai o alcătuire materială“. De aceea, despre om se poate spune că este cineva, nu ceva, datorită conştiinţei de sine şi a capacităţii de reacţie conştiente şi libere, direct legate de sufletul său. Întocmai de aceea, la fiecare dintre oameni există o armonie între trup şi suflet, sau, cum spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul, „la noi, sufletul are puterile naturale ale trupului, corespunzătoare lucrărilor (energiilor) sale, trupul fiind capabil prin fire (de ele), prin faptul că vine deodată cu sufletul la existenţă“.

Am făcut aceste precizări pentru a nu exista tentaţia unora de a crede că, după potop, Dumnezeu, acordând o atenţie deosebită atât omului, cât şi regnului animal, pune aceste fiinţe în aceeaşi balanţă. Dumnezeu cuprinde în sfera grijilor Sale orice vietate, însă ea determină o pronie dumnezeiască revărsată exclusiv asupra fiinţei umane, „pentru că toate cele din lume au fost aduse pentru om“, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. De aceea, purtarea de grijă obştească este doar aparentă, deoarece, spune acelaşi Sfânt Părinte, „Dumnezeu îşi întinde binefacerile Sale şi la animale tot pentru mângâierea omului. Ca să poată şti omul de câtă cinste se bucură el înaintea lui Dumnezeu, care nu mărgineşte binefacerile sale numai la om, ci, datorită omului, se bucură şi toate celelalte animale de dărnicia Stăpânului“.