Biblia - verset cu verset: „Fără moarte, viaţa ar fi ireală“

Facerea 5, 20:

„Iar de toate, zilele lui Iared au fost nouă sute şaizeci şi doi de ani şi apoi a murit.“

Versetul de faţă ne spune că Iared a trecut şi el la cele veşnice, ca toţi oamenii care au trăit până la el. E necesară această precizare, pentru că fiul său, Enoh, după cum vom afla în versetele următoare, va fi ridicat cu trupul la cer, el necunoscând moartea firească, trupească, aşa cum o cunoaştem noi dintotdeauna.

Peste toate acestea însă, dincolo de moartea fiecărei persoane, legat de sfârşitul nostru mai apare în discuţie problema eshatologiei, adică partea finală a creaţiei. E partea finală nu în sensul că după ea urmează sfârşitul total al existenţei, ci în sensul că această etapă finală durează veşnic, nemaifiind urmată de nici o altă etapă. După credinţa creştină, existenţa creaţiei are trei etape: cea de la creaţie până la Hristos, cea în Hristos sau determinată de Hristos până la sfârşitul formei actuale a lumii şi cea care urmează după acest sfârşit.

Dacă numai eshatologia dă sens vieţii pământeşti, atunci moartea se înscrie ca un moment necesar şi plin de sens pe traiectoria vieţii începute la naştere, ea făcând să treacă viaţa noastră pământească în faza eshatologică, acolo unde se revelează sensul deplin al existenţei pământeşti. Fostul patriarh al Constantinopolului, Atenagora, a spus: „Moartea este o poartă. Cel înviat ne lasă să trecem prin moarte în viaţă. Noi suntem botezaţi în moartea Lui, ca să participăm la viaţa Lui. Viaţa noastră se îngustează treptat, până ce Botezul nostru şi moartea noastră coincid. Prin crucea de viaţă dătătoare, viaţa îşi află împlinirea prin moarte. Fără moarte, viaţa ar fi ireală. Ar fi o iluzie, un vis fără deşteptare“.

De fapt, chiar dacă am trăi veşnic pe pământ ca persoane, viaţa noastră ar rămâne în afara sensului. Moartea este taina prin care trebuie să trecem ca să intrăm în sensul deplin al existenţei, egal cu plenitudinea ei. Chiar iadul implică, dintr-un punct de vedere, un sens, prin faptul că ne scoate din ceaţa ambiguă a vieţii pământeşti.