Biblia - verset cu verset: Femeia a fost şi este împreună cu bărbatul său în marile evenimente istorice ale vieţii

Facerea 2, 23:

„Şi a zis Adam: «Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său.»“

Versetul de mai sus proclamă numele şi originea femeii prin glasul lui Adam. Origen este cel care ne spune că „Adam nu zice suflet din sufletul meu (...). Ceea ce vine de la pământ îi aparţine lui, însă el nu îndrăzneşte să reclame ca al său ceea ce nu se naşte din pământ“. Această judecată dreaptă, spun Sfinţii Părinţi, se datorează minţii nerobite, încă, păcatului. Sfântul Efrem Sirul, tâlcuind acest verset, spune: „«Iată acum»: adică cea care a venit la mine după animale nu este asemenea lor; că ele din pământ s-au ivit, dar ea este os din oasele mele şi carne din carnea mea. Adam a spus aceasta fie în chip proorocesc, fie (...) după vedenia avută în somn. Şi precum în acea zi toate animalele şi-au primit numele de la Adam după felul lor, tot aşa şi osul făcut femeie l-a numit nu cu numele ei deosebit, Eva, ci cu numele de femeie, numirea întregului fel.“

Trebuie menţionat că acest verset, împreună cu precedentele două, precum şi cele care urmează din acest capitol al cărţii Facerea, alcătuiesc referatul biblic al creaţiei referitor la zidirea celei dintâi femei, Eva, care înseamnă „viaţă“, deoarece din ea avea să se nască neamul omenesc. Femeia, am aflat în versetele trecute, a fost zidită pentru ajutorul bărbatului. Ea va fi implicată, vom vedea, în actul căderii în păcat prin amăgirea diavolului, va pătimi consecinţele acestei căderi, dar va şi primi una dintre făgăduinţele mesianice din istoria mântuirii, deoarece sămânţa ei, posteritatea, va distruge diavolul. Se observă deci că femeia a fost şi este împreună cu bărbatul în marile evenimente istorice ale vieţii, ceea ce va fi sintetizat foarte frumos şi precis prin versetul următor: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa“ (v. 24).