„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Biblia - verset cu verset: „Femeia n-a mai vrut să rămână în hotarele ei“
Facerea 3, 5:
„«Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.»“ Acest verset continuă şirul cuvintelor amăgitoare ale diavolului către femeie. După ce în versetul anterior o minţise că nu va muri dacă v-a încălca porunca lui Dumnezeu, în fragmentul prezentat astăzi vedem cum „diavolul a robit-o (n.r.: pe femeie), i-a furat mintea şi a făcut-o să gândească la lucruri mai mari de vrednicia ei, pentru ca, îngâmfată cu nădejdi deşarte, să piardă şi pe cele ce avea“, după cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, care afirmă, cu altă ocazie, că „pe Eva, când i-a dat nădejdi mai mari, atunci a doborât-o şi a adus peste ea cele mai mari nenorociri. Că duşman de moarte ne este diavolul şi a pornit împotriva noastră război neîmpăcat. Nu ne sârguim noi atât pentru mântuirea noastră, cât se sârguieşte el pentru pierderea noastră“. Practic, prin ceea ce-i spune diavo-lul femeii, în acest verset, îi trezeşte acesteia sentimentul de mândrie. Acelaşi Sfânt Părinte ne spune că „femeia n-a mai vrut să rămână în hotarele ei, ci a socotit mai vrednic de credinţă pe duşmanul şi vrăjmaşul mântuirii noastre, decât cuvintele lui Dumnezeu“. Sfântul Efrem, în lucrarea sa, „Tâlcuire la Facere“, crede că vina pentru încălcarea poruncii nu aparţine doar şarpelui, că a înşelat-o pe Eva, cât mai ales pofta Evei a fost determinantă, femeia, apoi bărbatul, fiind cei care au consimţit fapta: „Cuvântul ispititor nu i-ar fi dus în păcat pe cei ispitiţi, dacă ispititorul nu ar fi fost călăuzit de însăşi dorinţa lor. Chiar dacă nu ar fi venit ispititorul, pomul însuşi, prin frumuseţea lui, ar fi dat război dorinţei lor. Deşi strămoşii şi-au căutat dezvinovăţire în sfatul şarpelui, s-au vătămat mai mult de propria poftă, decât de sfatul şarpelui.“ Philon şi Teofil al Antiohiei văd în cuvintele şarpelui, „veţi fi ca Dumnezeu“, o prevestire a epocii politeiste care avea să urmeze odată cu viitoarele civilizaţii ce se vor forma, cu timpul, după căderea protopărinţilor în păcat.