Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: „Fiecare va socoti prietenia cu Avraam drept cea mai mare cinste“

Biblia - verset cu verset: „Fiecare va socoti prietenia cu Avraam drept cea mai mare cinste“

Un articol de: Lucian Apopei - 21 Ian, 2010

Facerea 18, 18: „Din Avraam cu adevărat se va ridica un popor mare şi tare şi printr-însul se vor binecuvânta toate neamurile pământului.“

Mărturisirea de mai sus confirmă şirul făgăduinţelor pe care Avraam le-a primit de la Dumnezeu cu privire la urmaşii săi. Ne aducem aminte că, în momentul chemării sale, Avraam auzise glasul Domnului celui Preaînalt, care spunea că „Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare“ (Facerea 12, 2). Referitor la acest verset, Sfântul Ioan Gură de Aur scria că Avraam va fi binecuvântat „în aşa fel încât fiecare va socoti prietenia cu el drept cea mai mare cinste“, la afirmaţiile căruia ne putem alinia şi noi ţinând cont că cele trei mari religii monoteiste ale lumii, iudaismul, creştinismul şi islamul, au în comun o raportare clară la acelaşi personaj unic în istoria Vechiului Testament, care a fost patriarhul Avraam, putându-se afirma, într-un anume fel, că ele au deopotrivă o „origine“ şi o „vocaţie“ avraamică. Iată că, după aproape douăzeci şi cinci de ani de peregrinaj, căci „prin credinţă, a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin“ (Evrei 11, 9), Sarra, soţia lui Avraam, este pe cale de a dobândi, în mod miraculos, un fiu în urma unei bune vestiri aduse de Dumnezeu Însuşi la Mamvri.

Mulţi comentatori ai Sfintei Scripturi, însă, nu au considerat că rostul amintirii făgăduinţei de mai sus este doar o simplă repetare a binecuvântării de care se va bucura Avraam, ci faptul că el era acum înştiinţat ca un partener al legământului divin şi încredinţat că ceea ce avea să se petreacă cu cetăţile Sodoma şi Gomora va fi un act justificat. Adică, în mod teoretic, toată ţara îi aparţinea, prin făgăduinţă, lui Avraam şi urmaşilor săi, iar în această calitate, despre potenţiala distrugere a celor două cetăţi, trebuia consultat. Acest aspect transformă astfel versetul aflat în discuţie într-o introducere la prezentarea calamităţii care se va abate asupra celor două aşezări umane amintite. Argumentarea aceasta a apărut, probabil, şi datorită structurii textului biblic, care, în versetul 20 al acestui capitol (deci peste numai două versete), va începe cu prezentarea a ceea ce avea să se petreacă cu cetăţile Sodoma şi Gomora printr-un fel de concluzie la cele spuse anterior (prin acest verset şi următorul): „Zis-a deci Domnul: «Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare...»“.