Biblia - verset cu verset: „Harul botezului vindecă fără de durere“

Facerea 17, 25: „Iar Ismael, fiul său, era de treisprezece ani, când s-a tăiat împrejur.“

Precizam că râvna extraordinară a lui Avraam i-a determinat şi pe ceilalţi membri ai casei sale să urmeze porunca divină a tăierii împrejur. Desigur că Ismael, ca fiul al patriarhului, se afla într-o rânduială firească. Pentru că el era de 13 ani când a fost tăiat împrejur, arabii, urmaşii săi, chiar şi acum amână acest ritual pentru o perioadă mult mai târzie decât evreii, urmaşii lui Isaac, în general de la vârsta de 5 la 13 ani şi de obicei nu înainte de al treisprezecelea an. Este omis astfel un detaliu privitor la „ziua a opta“ (versetul 12), ca zi a tăierii împrejur.

Prin excelenţă, circumcizia a rămas o caracteristică fundamentală a poporului evreu. A existat însă, de-a lungul timpului, un transfer al semnificaţiilor care se referă la naşterea spirituală, prin credinţă, dobândită de umanitate odată cu întruparea Mântuitorului Iisus Hristos de care Sfântul Apostol Pavel menţionează în epistolele sale: „Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru credinţa lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred, netăiaţi împrejur, pentru a li se socoti şi lor (credinţa) ca dreptate“ (Romani 4, 11); „În El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos. Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi“ (Coloseni 2, 11-12). În mod remarcabil, Sfântul Ioan Gură de Aur sublinia că „tăierea noastră împrejur, harul botezului adică, vindecă fără de durere, ne este pricinuitor a mii de bunătăţi şi ne umple pe toţi cu harul Duhului. (...) În această tăiere împrejur nu-i vorba de durere, ci de lepădarea poverii de păcate şi de dobândirea iertării greşelilor săvârşite în toată viaţa noastră. Iubitorul de oameni, Dumnezeu, a văzut covârşitoarea noastră slăbiciune, a văzut că avem nevoie de doctorie puternică, pentru că bolile de care zăceam erau greu de vindecat. De aceea, rânduind cu nespusa Sa iubire de oameni mântuirea noastră, ne-a dăruit înnoirea prin baia celei de-a doua naşteri, ca, lepădând pe omul cel vechi, adică faptele cele rele, şi îmbrăcând pe cel nou, să mergem pe calea virtuţii“.