Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia-verset cu verset: „Iată că se mai uită Dumnezeu şi la păcătoşii de noi“

Biblia-verset cu verset: „Iată că se mai uită Dumnezeu şi la păcătoşii de noi“

Un articol de: Lucian Apopei - 19 Dec, 2008

Facerea 8, 1: „Dar şi-a adus aminte Dumnezeu de Noe, de toate fiarele, de toate animalele, de toate păsările şi de toate vietăţile ce se mişcă, câte erau cu dânsul în corabie; şi a adus Dumnezeu vânt pe pământ şi a încetat apa de a mai creşte.“

Acest prim verset din capitolul al optulea al cărţii Facerea debutează cu o expresie antropomorfică prin care autorul biblic încearcă să exprime relaţia apropiată dintre dreptul Noe şi Dumnezeu. Nicidecum expresia „şi-a adus aminte Dumnezeu de Noe“ nu reflectă o distanţă şi o uitare între divinitate şi umanitate. „«Şi-a adus aminte Dumnezeu de Noe»“ nu înseamnă că îl uitase între timp. Înseamnă că Dumnezeu a ţinut minte să îl mântuiască. Astfel de graiuri sunt antropomorfice, ca noi să putem înţelege“, spune părintele Serafim Rose. De altfel, Noe, în credinţa lui puternică, dătătoare de speranţă, „ştia că Stăpânul este atotputernic şi că, fiind Creatorul lumii, face şi preface totul după cum vrea“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Credinţa l-a ajutat pe Noe să suporte calvarul traiului greu în arca supravieţuirii, iar când scăparea s-a ivit prin scăderea apelor de pe pământ, Noe ar fi zis, cum am spune şi noi astăzi: „Iată că se mai uită Dumnezeu şi la păcătoşii de noi“, căci, după un astfel de dezastru cum a fost potopul, e uşor de înţeles că oricare dintre supravieţuitori ar gândi limpede, ieşind câştigaţi în virtute din această încercare şi mulţumind lui Dumnezeu pentru milostivirea de a-i scăpa de la pieire. „Pentru că Noe făcuse mai înainte tot ce trebuia să facă prin virtutea sa desăvârşită, prin dreptatea lui cea mare şi prin covârşitoarea lui credinţă, de aceea a şi luat cu îmbelşugare daruri de la Dumnezeu: răbdarea, curajul, puterea de a îndura totul în linişte, de a locui în corabie, de a nu fi vătămat de nimic, de a nu suferi nici un rău şi de a nu avea neplăceri de la fiarele cu care locuia“, spune acelaşi sfânt părinte.

Vântul pe care Dumnezeu l-a adus pe pământ, despre care vorbeşte versetul de faţă spre final, este echivalentul suflării dumnezeieşti care arată, pe de o parte, implicarea directă a divinităţii, dar şi soluţia optimă a stopării dezastrului ce cuprinsese pământul. „Este vorba despre o boare divină menită să zvânte faţa pământului după potop“, aflăm din comentariile părintelui Ioan Sorin Usca.