Biblia - verset cu verset: „...În mijlocul unei lumi cu totul stricate şi destrăbălate“

Facerea 6, 10: „Şi i s-au născut lui Noe trei fii: Sem, Ham şi Iafet.“

Menţinând aspectul istoric al scrierii sale, autorul biblic îi aminteşte pe cei trei fii ai lui Noe - Sem, Ham şi Iafet -, din care se vor forma trei mari ramuri ale omenirii după potop: Sem (# nume; răsad; sămânţă) e părintele rasei semitice (arabi, evrei ş.a.); Ham (# negru; căldură; nervos) e strămoşul rasei hamitice, uşor de recunoscut după culoarea închisă a pielii; Iafet (# întindere; răspândire; frumuseţe) e strămoşul rasei iafetite, cu pielea de culoare albă.

Prin aceştia trei, omenirea va păstra, aproape pretutindeni, amintirea potopului descris de Biblie, în legende, care, conform lui Ovidiu Drîmba - aflăm din Istoria culturii şi civilizaţiei -, a avut loc în jurul anului 3600 î.Hr.

În capitolul precedent s-a precizat faptul că Noe era de 500 de ani când i s-au născut cei trei fii. Ţinând cont de acest aspect, cumulat cu următorul verset, în care autorul biblic ne spune că „pământul însă se stricase înaintea feţei lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de silnicii“, Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă: „Nu fără rost a însemnat dumnezeiasca Scriptură timpul şi numărul copiilor dreptului! A vrut cu asta să ne arate pe tăcute covârşitoarea virtute a dreptului Noe. Mai înainte spusese că «Noe era de cinci sute de ani», după aceea a adăugat: «şi a născut trei fii». Toate acestea ne arată marea înfrânare a lui Noe, în mijlocul unei lumi cu totul stricate şi destrăbălate, în care, ca să spun aşa, oameni de toate vârstele săvârşeau păcatul. Ascultaţi că o spune dumnezeiasca Scriptură: «Văzând Domnul că s-au înmulţit răutăţile oamenilor pe pământ şi că fiecare cugeta din tinereţe în inima lui cu stăruinţă cele rele». Aceste cuvinte ne arată lămurit că cei tineri întreceau în destrăbălări pe cei mai în vârstă, cei bătrâni nu se lăsau mai prejos de cei tineri şi chiar cei mici, care nu cunoşteau răul, erau înclinaţi spre rău.“

Faptul că Noe a avut trei fii, precum şi menţionarea numelor acestora în Sfânta Scriptură întăreşte ideea de a nu se pierde întreaga omenire şi că prin aceştia trei neamul omenesc nu va dispărea. Subliniem încă o dată caracterul duhovnicesc al scriiturii Sfintei Scripturi, care se îmbină într-un mod nemaiîntâlnit până astăzi, în nici o altă carte, cu aspectul istoric al evenimentelor descrise. Vom vedea în versetul următor cum autorul biblic face din nou trimitere la decadenţa în care căzuseră oamenii în timpurile dinainte de potop.