Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Începutul ultimei „zile de lucru“ a creaţiei

Biblia - verset cu verset: Începutul ultimei „zile de lucru“ a creaţiei

Un articol de: Lucian Apopei - 18 Apr, 2008

Facerea 1, 24: „Apoi a zis Dumnezeu: «Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor». Şi a fost aşa.“

Referatul biblic cu privire la crearea lumii văzute spune că, în ziua a şasea, Dumnezeu a făcut toate animalele mari, târâtoarele, fiarele sălbatice şi animalele domestice, toate după felul lor, iar la urmă l-a creat pe om. Versetul de mai sus, care ne introduce în imaginea primordială a lumii din ultima „zi de lucru“ a creaţiei, ne prezintă o poruncă a lui Dumnezeu care dă putere pământului să scoată fiinţe vii. Sfântul Vasile cel Mare spune că „pământul a scos la iveală ceea ce se afla în el, nu pentru că Dumnezeu a spus «să scoată», ci pentru că Dumnezeu, Care i-a dat poruncă, i-a dat pământului şi puterea de a scoate din el“.

Este unanim acceptată în Biserică ideea că toate cele create de Dumnezeu au fost pentru bine şi spre folosul omului. În Dogmatica sa, Sfântul Ioan Damaschin este foarte clar în acest sens: „La porunca Creatorului, pământul a produs tot felul de neamuri de animale, de târâtoare, de fiare şi de vite. Toate sunt pentru întrebuinţarea potrivită a omului. Din acestea unele pentru hrană, spre exemplu: cerbii, oile, căprioarele şi cele asemenea; altele pentru lucru, spre exemplu: cămilele, boii, caii, măgarii şi cele asemenea (...) Căci nu este vreo vieţuitoare, nici vreo plantă, în care Creatorul să nu fi pus o oarecare energie, care să nu fie folositoare spre trebuinţa oamenilor. Căci Dumnezeu, pentru că ştie pe toate înainte de facerea lor, a cunoscut că omul, prin voia sa liberă, are să calce porunca şi are să fie supus stricăciunii; pentru acest motiv a creat toate spre trebuinţa lui potrivită, pe unele în tărie, pe altele pe pământ şi pe altele în apă.“

Dincolo însă de trebuinţele materiale pe care lumea văzută i le oferă omului, treapta cea mai de sus a „scării spre Dumnezeu“ (pr. Dumitru Stăniloae) este „o şcoală a sufletelor şi o călăuză a minţii pentru contemplarea celor nevăzute“ (Sf. Vasile cel Mare). Sau, după cum explică părintele Stăniloae, „lumea este un dar din care trebuie să ne împărtăşim şi pe care trebuie să-l spiritualizăm, căci am primit acest dar într-o formă brută, dar avem datoria de a-l prelucra şi a-l spiritualiza, iar această spiritualizare este în dependenţă directă cu spiritualizarea noastră“. Întocmai de aceea, după această ultimă „zi de lucru“ a lui Dumnezeu în planul creaţiei, va fi consemnată în istorie pronia divină, adică grija dumnezeiască pentru om, pentru a-l ajuta şi pentru a-i călăuzi paşii pentru dobândirea desăvârşirii (Matei 5, 48) pe care fiinţa umană a pierdut-o prin căderea în păcat a protopărinţilor şi prin păcatele personale ale fiecăruia dintre noi.