Biblia - verset cu verset: Însuşi Creatorul tuturor a hotărât că toate cele făcute sunt bune

Facerea 1, 10: „Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări.

Şi a văzut Dumnezeu că este bine.“

În acest verset, „uscatul“, pe care aveau să trăiască oamenii, să rodească plantele şi să vieţuiască animalele, este numit prntru prima dată „pământ“. În accepţiunea Sfinţilor Părinţi, numirea aceasta este firească: „După cum vorbirea este o însuşire a omului, iar cuvântul «om» arată fiinţa în care se găseşte această însuşire, tot aşa şi uscatul este o însuşire proprie şi specială a pământului. Obiectului care are ca însuşire i s-a spus pământ, după cum celui care are însuşirea de a necheaza i se spune cal. Acest lucru se vede nu numai la pământ, ci şi la celelalte elemente; fiecare element are o însuşire proprie care o deosebeşte de celelalte şi fiecare element se cunoaşte după însuşirea aceea“ (Sfântul Vasile cel Mare).

Şi în acest verset, al zecelea al Sfintei Scripturi, avem aceeaşi concluzie divină (întâlnită şi în al VIII-lea verset): „şi a văzut Dumnezeu că este bine“, semn că Dumnezeu acţionează „conştient şi raţional“ (cf. Carl F. H. Henry). Sfântul Vasile cel Mare scrie că această concluzie divină nu este trasă doar la vederea mării sau a pământului, ci a întregii creaţii: „Nu trebuie să gândim aşa că Scriptura spune că marea I s-a arătat lui Dumnezeu frumoasă şi plăcută, ci, în acele cuvinte, Scriptura a vorbit de frumuseţea creaţiei. Mai întâi că apa mării este izvorul întregii umidităţi de pe pământ; trece prin porii nevăzuţi ai pământului, aşa cum o arată pământurile spongioase sub care se infiltrează marea furioasă; şi, împinsă de vântul care o mişcă, apa iese afară spărgând suprafaţa pământului, iar din pricina filtrării, pierde amărăciunea şi ajunge apă bună de băut.“

Concluzia „şi a văzut Dumnezeu că este bine“ reprezintă, după spusele unor Sfinţi Părinţi, un îndemn pentru oameni de a aprecia cele create de Dumnezeu. „Ce mărturie vrednică de credinţă mai vrei decât aceasta că Însuşi Creatorul tuturor să hotărască şi să spună că toate cele făcute sunt bune şi bune foarte? Deci, când vezi pe vreunul, mânat de propriile lui gânduri că vrea să vorbească împotriva dumnezeieştii Scripturi, întoarce-i spatele ca unui nebun! Dar mai bine spus, nu-i întoarce spatele, ci, fiindu-ţi milă de neştiinţa lui, pune-i în faţă cele spuse de dumnezeiasca Scriptură şi zi că «Dumnezeu a văzut toate câte a făcut» şi a spus: «Iată, erau foarte bune!»; şi poate că îi vei putea înfrâna neînfrânata lui limbă. Dacă în lucrurile omeneşti, când vedem pe unii dregători mari că îşi dau părerile asupra unor fapte, noi nu ne împotrivim lor, ci suntem de acord cu ei şi de multe ori preferăm judecata lor în locul judecăţii noastre, cu atât mai mult trebuie să facem asta când e vorba de Dumnezeul universului, de Creatorul tuturor (...) Care le-a adus la fiinţă pe toate potrivit înţelepciunii Lui şi potrivit marii Sale iubiri de oameni“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).