Biblia - verset cu verset: Jurământul onestităţii

Facerea 14, 22: „Avram însă a răspuns regelui Sodomei: «Iată, îmi ridic mâna spre Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului».“

Patriarhul Avraam îi răspunde regelui Sodomei care îi ceruse supuşii în schimbul păstrării averii capturate în luptă. Avraam îşi arată hotărârea deciziei luate prin gravitatea exprimării. „Iată, îmi ridic mâna...“ reprezintă jurământul pe care patriarhul îl face avându-l ca martor pe „Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului“. Un astfel de gest îl mai putem întâlni în Vechiul Testament şi în cartea Deuteronom, capitolul 32, versetul 40 („Eu ridic la cer mâna Mea şi Mă jur pe dreapta Mea şi zic...“) sau la Iezechiel 20, 5-6, ori Daniel 12, 7.

Ridicându-şi mâinile spre cer, Avraam arată că „nici o aţă sau curea de încălţăminte“ nu va lua din prada de război dobândită. „Patriarhul Avraam a arătat împăratului Sodomei prin asta două lucruri: şi că este superior darurilor date de împărat şi că are suflet de filosof; se străduieşte să-i fie dascăl al cinstirii de Dumnezeu şi-l învaţă cam aşa: «Îţi aduc martor pe Dumnezeu, pe Creatorul universului, că nu voi lua nimic de la tine, ca să poţi cunoaşte pe Dumnezeul universului şi să nu socoteşti că sunt dumnezei cei făcuţi cu mâinile oamenilor. Acest Creator al cerului şi al pământului, Acesta a făcut să câştig războiul, Acesta este pricina victoriei. Să nu te aştepţi, dar, ca eu să primesc ceva din cele date de tine. N-am pornit la luptă pentru plată, ci mai întâi pentru dragostea de nepotul meu, apoi pentru dreptate, ca să scap din mâinile barbarilor pe cei luaţi pe nedrept»“, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur.

Jurământul făcut de Avraam nu poate fi considerat unul al sărăciei, întrucât el nu era nicidecum sărac. Se ştie că proprietăţile sale erau numeroase şi averile sale covârşitoare. Însuşi autorul biblic o menţionează. Putem însă vedea în gestul lui Avraam un jurământ al onestităţii, o garanţie că el nu va lua nimic din ce nu-i aparţine. Era un gest necesar într-o lume care s-a îndepărtat de cinstea cu care fusese învestită la Creaţie, într-o lume în care sclavia şi robia erau exploatate în rândul popoarelor care s-au îndepărtat de rânduiala firescă.