„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Biblia - verset cu verset: „Lepădatu-te-ai de viaţa cea veşnică, îngropatu-te-ai în căile păcatului şi ale morţii“
Facere 3, 9:
„Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: «Adame, unde eşti?»“ Deşi căzută în păcat, fiinţa umană este cercetată de Dumnezeu, chemându-l, după cum vom vedea în continuarea acestui verset, la pocăinţă. Dumnezeu nu abandonează creatura care nu a făcut ascultare de porunca sa. Acest „unde eşti?“ din versetul 9 al capitolului 3 din cartea Facerea, al Sfintei Scripturi, nu semnifică faptul că Dumnezeu nu vedea pe Adam, ci el cerea de la el o recunoaştere, implicit o pocăinţă, a situaţiei în care a ajuns după neascultare. „Dacă s-ar fi smerit Adam şi ar fi ascultat de Dumnezeu şi ar fi păzit porunca de la început, n-ar fi căzut. Dar şi după ce s-a urâţit, Dumnezeu i-a dat prilej de a se pocăi şi de a fi miluit. Însă grumazul lui a rămas ţeapan. Şi a venit Dumnezeu, zicând: «Adame, unde eşti?», adică: «De la ce slavă, la ce ruşine ai coborât?»“ spune Avva Dorotei. La fel, Sfântul Vasile cel Mare afirmă că „Cel ce ştie toate nu căuta să afle, ci voia ca Adam să înţeleagă ce a ajuns din ce era. Unde eşti?, în loc de: în ce cădere ai ajuns, de la o atât de mare înălţime!“. Cu alte cuvinte, întrebarea lui Dumnezeu înseamnă: „Cine erai înainte şi unde ai început să fii acum? Unde te aşezasem? Şi unde ai ajuns? Ştii că eşti gol, fiindcă ţi-ai pierdut îmbrăcămintea bunei credinţe. Frunze sunt astea cu care cauţi să te acoperi. Ai respins roada, voieşti să te ascunzi sub frunzele legii, dar te dai pe faţă. Ai dorit, din pricina soţiei, să te depărtezi de Domnul Dumnezeul tău şi de aceea fugi de Cel pe Care căutai să-L vezi“, ne explică Sfântul Ambrozie. Acelaşi Sfânt Părinte revine, cu altă ocazie, în lucrarea „Raiul“ şi întăreşte ideea sa, spunând că acest „unde eşti“ înseamnă „«cum te afli» şi nu «în ce loc». Aşadar nu este întrebare, ci dojană. Din ce stare a bunătăţii, fericirii şi harului, vrea El a zice, ai căzut în starea aceasta jalnică? Lepădatu-te-ai de viaţa ce-a veşnică, îngropatu-te-ai în căile păcatului şi ale morţii.“