Biblia - verset cu verset: „Longevitatea scade pe măsură ce răutatea şi păcatul se instalează în lume“

Facerea 11, 11: „După naşterea lui Arfaxad, Sem a mai trăit cinci sute de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit.“

Durata de viaţă pe pământ a patriarhilor de după potop se reduce. Observăm că Sem, patriarhul care a dat nume semiţilor, a trăit şase sute de ani, spre deosebire de tatăl său, Noe, care vieţuise nouă sute cincizeci de ani. Versetele următoare ne vor arăta că durata de viaţă a oamenilor va scădea şi mai mult, în vremea patriarhului Avraam ajungând până la pragul de două sute de ani. „Longevitatea e o binecuvântare a lui Dumnezeu asupra oamenilor drepţi, iar ea scade pe măsură ce răutatea şi păcatul se instalează în lume: între 1.000 şi 600 de ani - de la Adam la Noe, între 600 şi 200 - de la Noe la Avraam, între 200 şi 100 - între Avraam şi Iosua Navi, pentru ca de la David încoace să devină «normal㻓, aflăm într-o notă a Bibliei sau Sfintei Scripturi, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta.

Înainte de a porni orice discuţie despre Sem, „fratele mai mare al lui Iafet“, trebuie amintită binecuvântarea pe care Noe i-a dat-o lui, respectiv urmaşilor săi, în momentul în care patriarhul potopului era batjocorit de Ham: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sem; iar Canaan să-i fie rob!“. Binecuvântarea pe care Noe i-a dat-o fiului său Sem a conţinut şi un tip de proorocie. El l-a hulit şi a prevăzut, în acelaşi timp, o situaţie viitoare care va presupune o ierarhie între fiii săi: prin blestemarea lui Canaan, Sem îi va fi stăpân. Sem, al cărui nume se traduce prin răsad, sămânţă sau nume, este părintele rasei semitice (arabi, evrei ş.a.). Fiu său, Arfaxad, pare să fi dat numele unei regiuni situată la nord, nord-est de Ninive, unde urmaşii lui se vor stabili.