Biblia-verset cu verset: „Lumea trebuia primenită“

Facerea 7, 18: „Şi a crescut apa mereu şi s-a înmulţit foarte tare pe pământ, şi corabia se purta pe deasupra apei“

Când Noe şi însoţitorii lui au intrat în corabie, Dumnezeu a încuiat uşa după ei şi a dat drumul apelor. Acestea s-au revărsat sub formă de ploaie, după cum am putut afla în versetul 12 din acest capitol: „Şi a plouat pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi“. Ploaia a fost torenţială, încât autorul biblic, folosind o metaforă foarte plastică, a spus că „s-au deschis jgheaburile cerului“ (vers. 11). Nivelul apelor a crescut, astfel că „s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare“ acoperind pământul, încât, versetul următor va preciza că „toţi munţii cei înalţi“ erau sub ape.

Versetul aflat în discuţie ne spune că în toată această perioadă, în care apa domnea peste tot, corabia lui Noe plutea, creând siguranţă pentru membrii ambarcaţiunii. În opoziţie cu aceasta, pe pământ domnea teroarea şi dezastrul, ca o consecinţă a decăderii morale în care oamenii s-au cufundat. „Acum, la auzul acestor cuvinte ale Scripturii, adu-ţi aminte, iubite, de cele spuse mai înainte de Domnul, când zicea: «Nu va rămâne Duhul Meu în oamenii aceştia, pentru că sunt trupuri»; şi iarăşi: «Şi s-a stricat pământul şi s-a umplut pământul de nedreptate»; şi «a văzut Dumnezeu pământul şi era stricat, pentru că şi-a stricat tot trupul calea lui». Lumea avea nevoie, deci, de o completă curăţie; trebuia să-i fie curăţită toată murdăria, să fie stârpită toată frământătura răutăţii de mai înainte, ca să nu mai rămână nici urmă de răutate. Lumea trebuia primenită. Şi, după cum un mare meşter preface, schimbă şi aduce la vechea frumuseţe un vas învechit de vreme şi mâncat de rugină, ca să spun aşa, aruncându-l în foc şi dând jos de pe el toată rugina, tot aşa şi Stăpânul nostru a curăţit toată lumea prin potopul de atunci; şi, după ce a scăpat pe oameni de răutate, de întinăciune şi de multă stricăciune, Stăpânul a făcut lumea mai strălucitoare, ne-a arătat chipul ei luminos de la început şi n-a îngăduit să rămână nici urmă din urâţenia de mai înainte“, a spus Sfântul Ioan Gură de Aur.