Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Lumina soarelui, doar până la un moment dat

Biblia - verset cu verset: Lumina soarelui, doar până la un moment dat

Un articol de: Lucian Apopei - 11 Apr, 2008

Facerea 1, 17: „Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul“

După cum aminteam şi zilele trecute, în ziua a patra a creaţiei a făcut Dumnezeu luminătorii cereşti. La prima vedere, ar părea un lucru nefiresc ca soarele, luna şi stelele să fie create abia acum, când existau deja cerul şi pământul, se aminteşte că era ziua şi noaptea şi pământul a fost despărţit de ape, începând să rodească. „Ziua a patra a facerii dă multă bătaie de cap celor care ar dori să aranjeze cele şase zile în cadrul evoluţionist, căci lucrul acesta este cu totul imposibil de făcut dacă soarele a fost creat într-adevăr în ziua a patra“, spune părintele Serafim Rose în cartea sa, „Cartea Facerii, Crearea lumii, şi omul începuturilor“, apărută în anul 2001, la Editura Sophia. Este respinsă, astfel, de către părintele Serafim teoria evoluţionistă a creării lumii, el aducând ca mărturie faptul că în primele zile ale creaţiei nu a avut loc o „dezvoltare naturală a pământului după legile ce guvernează dezvoltarea sa în prezent“, fapt menţionat în Sfânta Scriptură prin amintirea celor create şi ordinea lor: „Ideea că viaţa pe pământ a fost de la început dependentă de soare - şi chiar că pământul însuşi provine de la soare - este o idee recentă, care nu este altceva decât o simplă presupunere; nu are nici măcar legătură directă cu adevărul sau falsitatea aşa-numitei evoluţii a vieţii pe pământ. Întrucât oamenii veacurilor recente au căutat o «nouă» şi «naturală» explicaţie a obârşiei lumii, lepădându-se de explicaţia provenită din descoperirea dumnezeiască, a părut a fi de la sine înţeles că soarele - mult mai mare şi mai însemnat din punct de vedere astronomic decât pământul, şi centrul orbitei terestre - trebuie să preceadă pământul, mai curând decât invers. Dar descoperirea dumnezeiască (...) ne spune dimpotrivă: pământul este întâi, atât ca timp, cât şi ca însemnătate“, fapt ce rezultă şi din acest verset în care pământul este beneficiarul luminii astrelor create pentru „a sluji“ celui dântâi (vers. 15).

După cum aflăm mai departe din cuprinsul Sfintei Scripturi, corpurile cereşti vor avea un sfârşit: „soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer“ (Matei 24, 29). În locul soarelui va persista lumina dumnezeiască: „Şi cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul. Şi neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii pământului vor aduce la ea mărirea lor. Şi porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci noaptea nu va mai fi acolo“ (Apoc. 21, 23-25). În acest sens, o teologumenă (părere, idee, judecată personală asupra unor puncte de credinţă care nu sunt neapărat dogmatice) afirmă că, la sfârşitul lumii, lumina de pe pământul şi cerul nou va fi cea din primele trei zile a creaţiei, anume lumina dumnezeiască care va fi veşnică. Despre aceasta nu se poate vorbi decât interogativ, aşa cum spune Sfântul Vasile cel Mare: „Dacă cele trecătoare sunt aşa, cum vor fi cele veşnice? Dacă cele văzute sunt atât de frumoase, cât de frumoase vor fi cele nevăzute? Dacă măreţia cerului depăşeşte măreţia minţii omeneşti, ce minte omenească va putea descoperi natura celor veşnice? Dacă soarele, care este supus stricăciunii, este atât de frumos şi atât de mare, dacă este iute în mişcare şi-şi face cu atâta regularitate mişcările sale de revoluţie (...) cât de strălucitor în frumuseţe trebuie să fie Soarele dreptăţii?“