Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Minciuna - părerea greşită că Dumnezeu este străin de faptele oamenilor

Biblia - verset cu verset: Minciuna - părerea greşită că Dumnezeu este străin de faptele oamenilor

Un articol de: Lucian Apopei - 26 Iulie 2008

Facerea 4, 9:

„Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: «Unde este Abel, fratele tău?» Iar el a răspuns: «Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?»“

Vedem în acest verset cum un păcat îşi cere tributul său: un alt păcat. După ce îl ucide pe Abel, în loc să se pocăiască pentru fapta sa, pentru a înlătura bântuirea răului asupra fiinţei sale, Cain recurge la o minciună, crezând că va scăpa nevinovat. Această atitudine este clar una de îndepărtare faţă de Dumnezeu şi de necredinţă în puterea Creatorului. „Socotesc că s-a gândit atunci (Cain) cum se gândesc şi acum mulţi, că Dumnezeu nu se îngrijeşte de cele pământeşti şi nu vede faptele oamenilor sceleraţi. Fără îndoială că aşa s-a gândit, de vreme ce, după săvârşirea crimei, chemat şi întrebat de Dumnezeu, a răspuns că nu ştie nimic despre uciderea fratelui. Îl socotea pe Dumnezeu atât de străin de faptele oamenilor, încât credea că poate acoperi cu minciuni o nelegiuire atât de bestială. Dar socoteala lui a ieşit altfel, căci pe Dumnezeu, despre Care îşi închipuia că nu i-a văzut crima pe când o înfăptuia, L-a simţit că-L vede pe când era condamnat“, a scris Salvianus în lucrarea „Despre guvernarea lui Dumnezeu“.

Cain este întrebat de Dumnezeu unde este fratele său, în sensul: „Ce faptă ai făcut?“ - la fel cum procedase şi cu Adam atunci când acesta păcătuise în grădina Eden - aşteptând pocăinţa din partea păcătosului. Însă, ca şi părinţii săi, Cain nu-şi cere iertare şi minte pe Dumnezeu, spunând: „Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?“. „Dumnezeu i Se arată fără mânie, astfel încât, dacă se pocăieşte, rugăciunea rostită de buzele sale poate să spele păcatul omorului săvârşit de mâinile lui; dar dacă nu se pocăieşte, atunci îl aşteaptă o grea pedeapsă, vrednică de un astfel de omor. Dar Cain, în loc de pocăinţă, este plin de nemulţumire, răspunzând mânios Atotştiutorului, Care îl întrebase despre fratele său spre a-l atrage pe Cain la Sine“, afirmă Sfântul Efrem despre atitudinea necugetată a păcătosului Cain.