Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: „Moartea s-a ivit din pricina păcatului, dar spre desfiinţarea lui“

Biblia - verset cu verset: „Moartea s-a ivit din pricina păcatului, dar spre desfiinţarea lui“

Un articol de: Lucian Apopei - 02 Iun, 2008

Facerea 2, 17:

„Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!“

(Continuare din ediţia de ieri)

O altă interpretare a pomului o dă Sfântul Maxim Mărturisitorul, dar aceasta nu în sensul că i-ar contrazice pe părinţii dinainte, ci doar aprofundează subiectul prin înţelegerea duhovnicească a textului scripturistic. După el, pomul cunoştinţei binelui şi răului este „zidirea celor văzute, fiindcă are raţiuni duhovniceşti care nutresc mintea, dar şi o putere naturală care pe de o parte desfată simţirea, iar pe de altă parte perverteşte mintea. Deci, contemplată duhovniceşte, (zidirea, adică pomul) oferă cunoştinţa binelui, iar luată trupeşte, oferă cunoştinţa răului. Căci celor ce se împărtăşesc de ea trupeşte li se face dascăl al patimilor, făcându-i să uite de cele dumnezeieşti... de aceea i-a interzis poate Dumnezeu omului împărtăşirea totală din făpturi, amânând pentru o vreme împărtăşirea cu ea, ca mai întâi, precum era drept, cunoscându-şi omul cauza sa şi comuniunea cu ea în har, şi prefăcând prin această comuniune nemurirea după har în nepătimire şi neschimbabilitate, ca unul ce a devenit deja dumnezeu prin îndumnezeire, să privească fără să se vatăme făpturile lui Dumnezeu şi să se primească cunoştinţa lor ca Dumnezeu, dar nu ca om, având după har un chip înţelept, aceeaşi cunoştinţă a lucrurilor ca Dumnezeu, datorită prefacerii minţii şi simţirii prin îndumnezeire“.

În alt loc, Sfântul Maxim face o altă interpretare, privind cei doi pomi deodată, căci spune „întrucât omul a venit în existenţă din suflet mintal şi trup înzestrat cu simţuri, pomul vieţii e mintea sufletului în care-şi are scaunul înţelepciunea, iar pomul cunoştinţei binelui şi răului e simţirea trupului în care e vădit că se află mişcarea neraţională“.

„A socoti pe Dumnezeu cauza durerii şi a morţii este o rătăcire esenţială“

Legat de moartea ce urmează încălcării poruncii protopărinţilor, trebuie subliniat faptul că, aşa cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, „nici coruptibilitatea, nici moartea nu sunt urmare a vreunui act al lui Dumnezeu, ci rezultatul exclusiv al faptei lui Adam... Dumnezeu, ca iubire, lucrează totdeauna cu iubire. Iar iubirea nu creează nici un rău. Robia lui Adam este urmarea naturală a înfrângerii lui Adam, durerea lui este rezultatul depărtării de Dumnezeu. A socoti pe Dumnezeu cauza durerii şi a morţii este o rătăcire esenţială, o adevărată injurie la adresa Lui“. În doar câteva cuvinte, Sfântul Maxim Mărturisitorul a reuşit să exprime atât motivul apariţiei morţii pe pământ, cât şi scopul ei: „Moartea s-a ivit din pricina păcatului, dar spre desfiinţarea lui“.

Starea de moarte care urmează săvârşirii păcatului neascultării este descrisă de Sfântul Nichita Stithatul în „Filocalia VI“ ca fiind una a lipsirii de raiul dumnezeiesc, de harul lui Dumnezeu: „Căci cel ce stăruie, fără deprinderea în bine şi fără luare-aminte, în privirea alcătuirii firii noastre, e înduplecat de cugetarea lui, ca de o Evă amăgită de şarpele cel vechi, să se gândească la dulceaţa plăcerii ca Adam şi să se împărtăşească de ea ca bună; şi astfel se va vedea pe sine, întocmai ca acela, gol de harul lui Dumnezeu; se va afla şezând afară de raiul acesta şi plângând, ca unul ce nu mai are mintea acoperită decât de frunze de smochin.“