Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Moartea, un eveniment necesar şi universal

Biblia - verset cu verset: Moartea, un eveniment necesar şi universal

Un articol de: Lucian Apopei - 15 Septembrie 2008

Facerea 5, 14:

„Iar de toate, zilele lui Cainan au fost nouă sute zece ani şi apoi a murit.“

Capitolul al cincilea al cărţii Facerea îşi respectă în continuare planul narativ, prezentând sfârşitul unei alte persoane din genealogia lui Noe, pe linia lui Set, Cainan, care a trăit, după cum aflăm din acest verset, nouă sute zece ani. În cuprinsul Bibliei se întâlnesc numeroase referiri la moarte, rostul şi sensul ei. Moartea dă sens creaţiei numai pentru că e punte spre o existenţă cu totul altfel decât cea de aici, spre o existenţă netrecătoare. Aceasta urmează unei logici fireşti a firii, conform căreia ori sufletul este viaţă, ori el are viaţă. Atunci, dacă este viaţă, el ar trebui să facă pe altcineva să trăiască, iar nu pe sine însuşi, după cum şi mişcarea face să se mişte un alt lucru, iar nu pe sine însăşi. Faptul că sufletul trăieşte, nimeni n-ar putea tăgădui. Dacă trăieşte, însă, el trăieşte nu pentru că este viaţă, ci pentru că se împărtăşeşte din viaţă şi ceea ce se împărtăşeşte din ceva este cu totul altceva decât aceea din care se împărtăşeşte. Sufletul se împărtăşeşte din viaţă pentru că Dumnezeu voieşte ca el să trăiască. Şi ca atare, sufletul nu se va mai împărtăşi din viaţă când Dumnezeu va voi ca sufletul să nu mai trăiască. Căci sufletul nu trăieşte prin el însuşi, cum trăieşte Dumnezeu. Ci - după cum nu este cu putinţă ca omul să trăiască continuu şi nici ca sufletul să fie continuu la un loc cu trupul şi atunci când trebuie ca armonia aceasta să se desfacă, sufletul părăseşte trupul şi omul nu mai există - tot astfel şi atunci când sufletul nu trebuie să mai existe, spiritul pleacă din el, iar sufletul nu mai există, „ci se întoarce iarăşi acolo de unde a fost atras“ (Ecc. 12, 7).

Din acest punct de vedere, fiecare om se cere a considera moartea ca un eveniment necesar şi universal. Dar această necesitate şi universalitate a ei se explică prin necesitatea împlinirii existenţei umane în Dumnezeu cel transcendent. În această explicaţie moartea are sens, ba chiar e un eveniment prin care viaţa îşi găseşte sensul.