Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia-verset cu verset: Muntele Ararat şi „pelerinajele“ cercetătorilor

Biblia-verset cu verset: Muntele Ararat şi „pelerinajele“ cercetătorilor

Un articol de: Lucian Apopei - 23 Decembrie 2008

Facerea 8, 4: „Iar în luna a şaptea, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii acesteia, s-a oprit corabia pe Munţii Ararat.“

Aceste cuvinte din capitolul 8 al cărţii Facerea au aprins, de-a lungul secolelor, imaginaţia multor cercetători dornici să descopere relicvele arcei lui Noe. Aceasta a fost căutată cu înverşunare de-a lungul istoriei pe culmile Araratului, un munte golaş, fără vegetaţie, de peste 5.000 de metri, situat la graniţa dintre Armenia, Iran şi Turcia. Cercetările serioase pentru descoperirea arcei au început în Evul Mediu şi continuă în zilele noastre. Primele informaţii referitoare la corabia lui Noe de pe Ararat circulau încă din Antichitate. Astfel, găsim la istoricul Iosif Flaviu relatarea părerii unui preot babilonian, de pe la 475 î.Hr., care spunea că resturi ale arcei lui Noe s-ar afla pe „muntele kurzilor“, iar armenii de pe vremea lui Flaviu deţineau părţi din ea.

Pe la 1670, un olandez pe nume Jan Struys a vizitat un călugăr eremit de pe acest munte, de la care a primit o cruce confecţionată din lemnul arcei, consemnând faptul că însuşi monahul tăiase personal lemnul din corabie. În 1840, o mănăstire în care se păstrau relicve din arcă a fost distrusă de un cutremur. Pe la 1856, trei învăţati britanici, care nu credeau în ipoteza potopului mondial, au fost pe Ararat, unde au descoperit mult căutata arcă. Călăuzele lor fuseseră obligate prin jurământ să nu dezvăluie nimic despre descoperire. Pe patul morţii însă, una dintre ele a destăinuit adevărul unei persoane, iar mărturia acesteia a fost consemnată de predicatorul Harold H. Williams. O explicaţie asemănătoare a lăsat şi unul dintre cei trei învăţaţi înainte de moarte.

O altă relatare importantă datează de pe la începutul secolului trecut. Ea aparţine unui armean care, împreună cu unchiul său, a văzut arca de pe Ararat. Există şi o înregistrare în acest sens. În 1916, peste 150 de bărbaţi ruşi au pornit în descoperirea corabiei lui Noe, la ordinul ţarului Nicolae al II-lea. Ei au adus acasă dovezile clare ale existentei arcei, fotografii etc., dar toate au dispărut în timpul Revoluţiei bolşevice. Detalii despre cercetările cele mai recente referitoare la arca lui Noe, care s-a oprit pe muntele Ararat, vă vom prezenta în numărul viitor al „Ziarului Lumina“.