Biblia verset cu verset: Nedreptăţile de pe pământ au determinat apariţia potopului

Facerea 6, 13: „Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Noe: «Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi, iată, Eu îi voi pierde de pe pământ».“

Observăm din acest verset că Noe, care aflase „har înaintea lui Dumnezeu“, este înştiinţat de Dumnezeu în legătură cu planurile Sale de a pierde pe oamenii păcătoşi. Patriarhul face parte, astfel, din categoria selectă, restrânsă, a celor care comunică direct cu Dumnezeu-Creatorul. „…Când a călcat porunca şi a mâncat din pomul din care Dumnezeu îi poruncise să nu mănânce, a fost scos din rai şi a căzut din starea cea după fire şi a ajuns în cea contrară firii, adică în păcat, în iubirea de slavă şi în iubirea de plăceri a vieţii acesteia şi în celelalte patimi, căzând sub stăpânirea lor. Căci s-a făcut robul lor prin căderea sa. Şi aşa a început să crească păcatul treptat şi a împărăţit moartea. Nicăieri nu se mai afla cinstirea lui Dumnezeu, nicăieri cunoaşterea Lui, ci pretutindeni necunoştinţa de Dumnezeu. Numai puţini oarecare, cum au zis şi părinţii, mişcaţi de legea naturală, au cunoscut pe Dumnezeu, cum a fost Avraam şi ceilalţi patriarhi, Noe şi Iacov şi, simplu spunând, puţini oarecare. Erau foarte rari cei ce cunoşteau pe Dumnezeu. Căci vrăjmaşul a întins toată răutatea lui. Şi împărăţind păcatul, a început închinarea la idoli, credinţa în mulţi dumnezei, vrăjitoria, uciderile şi toată răutatea diavolului“, spune Ava Dorotei.

Observăm din acest verset motivele de ordin moral pentru care potopul s-a revărsat asupra pământului. Dacă, în alte culturi străvechi, se păstrează reminiscenţe referitoare la o catastrofă abătută asupra pământului, cu vagi trimiteri la divinitate, Sfânta Scriptură păstrează intactă povestirea evenimentului aşa cum a avut el loc, ţinând cont de toate aspectele. Este firesc a sublinia faptul că decăderea moralităţii din acele vremuri a fost cauza principală care a determinat apariţia potopului, Creatorul nemaiîndurând „nedreptăţile“ care umpluseră pământul. „Am arătat, spune Dumnezeu, multă îndelungă răbdare, multă îngăduinţă. Nu vroiam să aduc pedeapsa pe care am s-o aduc; dar pentru că înmulţirea cumplită a păcatelor lor a adus peste ei vremea, trebuie, deci, să pun sfârşit, să curm răutatea lor, ca să nu meargă mai departe“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.