„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Biblia verset cu verset: „Nevoia naşterii de copii este dată de la Dumnezeu“
Facerea 5, 28: „Lameh a trăit o sută optzeci şi opt de ani şi atunci i s-a născut un fiu.“
După cum am precizat în urmă cu câteva versete, patriarhul Lameh este tatăl lui Noe, care, după cum aflăm astăzi, se naşte în momentul când tatăl său avea vârsta de o sută optzeci şi opt de ani. Atât în lumea veterotestamentară, cât şi după întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, naşterea de copii era privită cu multă bucurie în sânul unei familiei şi al comunităţii. Dincolo de bucuria binecuvântării pe care Dumnezeu şi-o arată asupra casei unde se naşte un copil, există şi mulţumirea împlinirii unei legi a naturii lăsate de Dumnezeu pe pământ. Astfel vede Sfântul Clement Alexandrinul - părinte bisericesc care a trăit la sfâr-şi-tul veacului al III-lea creş-tin - naşterea de fii, el opunându-se celor care mărturisesc împotriva căsătoriei şi naşterii de prunci. „Trebuie să spunem aşa celor care, prin cuvinte pline de cuvioşie, prin înfrânarea lor păcătuiesc faţă de creaţie şi faţă de Sfântul Creator, sin-gurul Atotputernicul Dumnezeu; celor care învaţă că nu trebuie primită căsătoria şi facerea de copii ca să nu se aducă pe lume alţi nenorociţi şi să hrănim moartea; acestora trebuie să le spunem aşa: mai întâi, cele grăite de Apostolul Ioan: «Şi acum mulţi antihrişti s-au arătat; şi de aici cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar nu erau dintre noi, că dacă ar fi fost dintre noi ar fi rămas cu noi» (I Ioan 2, 18-19). Pe aceştia trebuie să-i întoarcem de pe calea lor greşită şi să spulberăm cuvintele spuse de ei. Când Salomea a întrebat pe Domnul «Până când are putere moartea?», Domnul a răspuns: «Atâta vreme cât voi, femeile, veţi naşte!». Domnul n-a vrut să spună că viaţa e rea şi că rea este şi creaţia, ci că moartea este o urmare firească a vieţii; că negreşit naşterii îi urmează şi stricăciunea“, spune Sfântul Clement, completând că „nevoia naşterii de copii este dată de la Dumnezeu“. Biserica a binecuvântat întotdeauna căsătoria şi naşterea de copii ca mijloc de mântuire şi prilej de rugăciune: „Fă să-mi fie mie familia cale de mântuire, cale de bucurie. Să nu caut împlinirea cea înşelătoare cu care mă ademeneşte această lume, ci să caut dragostea pe care ai binecuvântat-o la nunta din Cana Galileii. Să îmi fie familia prilej pentru a-Ţi mulţumi în fiecare zi. Şi la vreme potrivită, dăruieşte-mi, Doamne, copii credincioşi şi sănătoşi, care să ducă o viaţă curată şi sfântă“ (Fragment din rugăciunea pentru căsătorie).