Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Numele, imaginea celui ce îl poartă

Biblia - verset cu verset: Numele, imaginea celui ce îl poartă

Un articol de: Lucian Apopei - 06 August 2008

Facerea 4, 18:

„Iar lui Enoh i s-a născut Irad; lui Irad i s-a născut Maleleil; lui Maleleil i s-a născut Matusal, iar lui Matusal i s-a născut Lameh.“

Sfânta Scriptură ne prezintă prin acest verset - precum şi prin următoarele cinci versete - o parte dintre urmaşii lui Cain. În comentariile la cartea Facerii, pr. Ioan Sorin Usca caracterizează fiecare personaj în parte, pornind îndeosebi de la semnificaţia numelor lor: „Irad (#fugar; oraş veşnic) arată continuarea zbuciumului lui Cain, ca şi a acţiunii sale civilizatoare, surogat al vieţii în Dumnezeu. Maleleil (#lăudat de Dumnezeu) ar lăsa să se creadă că şi din descendenţa lui Cain ar fi putut ieşi ceva bun; Scriptura nu lasă însă să se întrevadă aşa ceva. Matusal (#omul sabiei) indică o fire războinică, violentă şi un mediu în care e cunoscută metalurgia. Lameh (#războinic, distrugător, sălbatic) îşi anunţă, prin nume, faptele sălbatice pe care le va săvârşi.“

Observăm că numele unei persoane era ca o imagine sau umbră a celui ce îl purta. Importanţa numelui este recunoscută în toate religiile teiste, mai ales în islam şi în numeroase culturi vechi, printre care este suficient să reţinem, spre exemplu, Egiptul, China şi lumea evreiască. În gândirea popoarelor vechi, numele, un simbol al personalităţii acestuia, pe care o putea reprezenta. Şi în Israel era răspândită credinţa în legătura strânsă dintre nume şi purtătorul său. Pronunţarea unui nume transpune energia potenţială în forţă operantă; Adam denumeşte fiinţele instaurând astfel dominaţia sa asupra lor.

Vechii egipteni susţin că numele face parte integrantă din persoană. A-l scrie sau a-l rosti înseamnă a-i da viaţă sau a o prelungi. La chinezi, a da nume implică o luare în stăpânire a persoanei sau a obiectului în cauză. În fine, evreii au atribuit numelui lui Yahve (YHVH - „Eu sunt cel ce este“, Ieşirea 3, 14), pe care numai arhiereul îl putea pronunţa, energii dincolo de orice putere de înţelegere a oamenilor. Dumnezeu este prezent şi activ în Numele Său, care trimite puterea şi binecuvântarea Sa.