Biblia - verset cu verset: O Bună Vestire a Vechiului Testament

Facerea 18, 10: „Zis-a Unul: «Iată, la anul pe vremea asta am să vin iar pe la tine şi Sarra, femeia ta, va avea un fiu». Iar Sarra a auzit din uşa cortului, de la spatele lui.“

Unul dintre cei trei Oaspeţi ai patriarhului Avraam actualizează, pentru ultima dată, făgăduinţa divină conform căreia Sarra va da naştere unui prunc. „Iată, la anul pe vremea asta am să vin iar pe la tine şi Sarra, femeia ta, va avea un fiu“, îi spune patriarhului, la fel cum Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către Romani, avea să scrie că „al făgăduinţei este cuvântul acesta: «(La anul) pe vremea aceasta voi veni şi Sarra va avea un fiu»“. Perioada de un an, menţionată în ambele cazuri, a fost considerată de unii ca fiind, de fapt, perioada normală de sarcină de nouă luni. Şi într-un caz şi în altul, în acea vreme, Sarra avea să dea naştere unui fiu pe care îl va numi Isaac. Fragmentul marchează echivalentul biblic vechitestamentar al Bunei Vestiri în care Preasfânta Fecioară Maria va fi înştiinţată de îngerul Gavriil că va lua în pântece şi va naşte fiu (Luca 1, 31). Există numeroase similitudini între cele două evenimente, însă, din punctul de vedere al compoziţiei textelor, se remarcă fragmentul din versetul 14 al acestui capitol: „Este oare ceva cu neputinţă la Dumnezeu?“, care se repetă prin cuvintele arhanghelului în Sfânta Evanghelie după Luca: „Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă“ (Luca 1, 37).

Bunăvoinţa de care are parte soţia patriarhului Avraam, care, la vârsta de o sută de ani, în ciuda stârpiciunii sale, va dobândi un fiu, l-a făcut pe Sfântul Ioan Gură de Aur să exclame: „Iată roadele iubirii de străini, iată plata râvnei celei mari, iată răsplătirile ostenelilor Sarrei!“.

Faptul că soţia patriarhului, după cum aflăm în finalul versetului, stătea în uşa cortului, la spatele lui Avraam, corespundea obiceiului acelor vremuri. Oprite de a se amesteca în mod liber cu bărbaţii, inclusiv oaspeţii, şi îndeosebi dacă erau străini, femeile se găseau de obicei aproape de uşa cortului, fără a fi văzute. Cu toate acestea, ele auzeau de obicei tot ce vorbesc vizitatorii şi îi observă îndeaproape, cum este şi cazul Sarrei care „a auzit din uşa cortului, de la spatele lui (Avraam)“ făgăduinţa divină.