Biblia - verset cu verset: „O, Doamne, măcar Ismael să trăiască“

Facerea 17, 18: „Apoi a mai zis Avraam către Domnul: «O, Doamne, măcar Ismael să trăiască înaintea Ta!».“

După ce am lămurit aspectul râsului lui Avraam, în versetul anterior, care nu exprima nicidecum neîncrederea, cât uimirea în faţa promisiunii că soţia sa, Sarra, stearpă toată viaţa şi ajunsă acum la vârsta de nouăzeci de ani, va naşte un prunc, acum, Avraam doreşte o confirmare care aminteşte de existenţa lui Ismael pe care îl credea moştenitorul promis. „O, Doamne, măcar Ismael să trăiască înaintea Ta!“, îi spune patriarhul Domnului Dumnezeului Celui Preaînalt. Această mijlocire sugerează evident că, de la naşterea lui Ismael, Avraam se agăţase cu putere şi fără întrerupere de speranţa că acest fiu ar putea să fie moştenitorul făgăduit. Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă smerenia patriarhului Avraam care şi-a arătat recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru Ismael şi nu îndrăznea măcar să creadă că ar putea avea un fiu născut de soţia sa, Sarra. „Arătându-şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu, s-a rugat pentru Ismael, grăindu-i cam aşa: «Stăpâne, m-ai mângâiat destul. Dându-mi pe Ismael, mi-ai schimbat în bucurie tristeţea lipsei de copii. O dată ce mi s-a născut acesta, nici prin minte nu mi-a mai trecut că voi avea cândva copil de la Sarra, dar nici ea nu se mai gândea la asta; de aceea mi-a şi dat-o pe Agar, că nu mai avea nici o nădejde. Amândoi am avut destulă mângâiere născându-mi-se Ismael. Copilul acesta, dar, dat nouă de Tine, să trăiască înaintea Ta şi vom avea cu el îndestulătoare mângâiere, că viaţa lui va uşura bătrâneţea noastr㻓, a scris Sfântul Ioan Gură de Aur.