Biblia - verset cu verset: O mare realizare a vieţii omului

Facerea 5, 7: „După naşterea lui Enos, Set a mai trăit şapte sute şapte ani şi i s-au născut fii şi fiice.“

Am arătat în versetul trecut faptul că omul este, aşadar, o fiinţă psiho-fizică ce a fost şi este creată de Dumnezeu după chipul Său (Facerea 3, 28), în vederea asemănării cu El. Consecinţa logică a acestei învaţături şi credinţe este aceea că toate fiinţele omeneşti sunt, în mod fundamental, egale între ele în ceea ce priveşte natura şi vocaţia lor. Ele posedă deodată, actual şi potenţial, aceeaşi demnitate şi aceeaşi valoare: sunt chip al lui Dumnezeu, dar chip într-un continuu proces de asemănare cu Dumnezeu.

Şi în acest verset, ca şi-n majoritatea celor din acest al cincilea capitol al cărţii Facerii, întâlnim următoarea formulă: „Persoana biblică a mai trăit numărul de ani, şi i s-au născut fii şi fiice.“ Aceasta pare să exprime marea realizare a omului în viaţă, aceea de a avea moştenitori, însă autorul biblic îşi urmăreşte şi planul său narativ, creând condiţiile prielnice pentru a putea prezenta arborele genealogic de la Adam şi până la Noe.

Dacă viaţa şi, mai ales, viaţa omenească nu este produsul hazardului, nici perpetuarea vieţii umane nu este efectul întâmplării şi nici exclusiv produsul eforturilor omeneşti. Viaţa omului este de la Dumnezeu şi se perpetuează prin intermediul fiinţelor omeneşti, potrivit celor rânduite de Dumnezeu. Omul se bucură de viaţa şi de puterea vieţii; are dreptul la viaţă, dar şi responsabilitatea de a respecta această viaţă, de a o apăra în orice împrejurare, ştiind că, în existenţa istorică în trup omul îşi pregăteşte participarea la Împărăţia lui Dumnezeu.