Biblia - verset cu verset: Ordinea cosmică, păgânii şi ascultarea creştinească

Facerea 1, 15: „Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa.“

Astrele au reprezentat, din timpuri foarte îndepărtate, un interes deosebit pentru om. De cele mai multe ori, acestea i-au ajutat pe oameni în activitatea lor zilnică, putând deosebi după felul lor unele semne ale vremii. Corpurile cereşti au reprezentat însă, din păgânismul antic, baza unor religii care au dezvoltat diverse crezuri astrologice.

Analizând acest aspect şi plecând de la versetul de mai sus, Sfântul Vasile cel Mare aduce, în plus faţă de cele scrise de Moise (care pare a intenţiona să sublinieze că luminătorii de pe cer erau doar creaturi destinate să slujească, într-o vreme în care acestea erau divinizate ca zeităţi), un contraargument religiilor păgâne, în concepţia creştină ele nefiind decât alte creaturi ale lui Dumnezeu: „Cerul şi pământul fuseseră făcute mai înainte; după facerea lor a fost creată lumina; apoi a fost despărţită ziua de noapte; apoi iarăşi s-a făcut tăria şi arătarea uscatului; apa s-a adunat într-o adunare cu margini fixe şi determinate; pământul s-a umplut cu cele ce au răsărit din el; a odrăslit mii şi mii de feluri de plante şi s-au umplut cu toate soiurile de arbori. Nu erau încă nici soarele, nici luna, ca să nu spună oamenii că soarele este cauza şi tatăl luminii şi nici cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu să-l socotească (n.r. - pe soare) creator al celor răsărite pe pământ.“

Desigur, în cele exprimate de Sfânta Scriptură, unii Sfinţi Părinţi, interpretând alegoric cuvintele revelate, au văzut în acest verset un sens spiritual, duhovnicesc, Sfântul Ioan Damaschinul transformând ordinea cosmică într-o ierarhie ce se poate aplica în conduita unui creştin: „Trebuie să se cunoască faptul că lumea este luminată de soare, nu pentru că Dumnezeu nu a avut de unde să-i dea lumină proprie, ci ca să pună în natură ritm şi ordine, pentru ca unul să conducă, iar altul să fie condus, ca şi noi să ne învăţăm de a comunica unii cu alţii, de a da şi de a ne supune; în primul rând însă, lui Dumnezeu, făcătorul şi ziditorul şi stăpânul; apoi celor puşi de el să conducă. Şi să nu cercetăm pentru ce conduce acesta şi nu eu, ci să primim pe toate cele de la Dumnezeu cu mulţumire şi cu recunoştinţă. Soarele şi luna eclipsează. Faptul acesta vădeşte nebunia acelora care adoră zidirea în locul ziditorului, şi ne învaţă că sunt schimbătoare şi trecătoare. Şi tot ce este schimbător nu este Dumnezeu, căci tot ceea ce este schimbător, potrivit firii sale proprii, este supus stricăciunii.“