Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Originea fertilităţii întregului pământ

Biblia - verset cu verset: Originea fertilităţii întregului pământ

Un articol de: Lucian Apopei - 22 Mai, 2008

Facerea 2, 10:

„Şi din Eden ieşea un râu, care uda raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe.“

În majoritatea lor, interpreţii care au scris despre acest verset sunt de părere că autorul nu doreşte neapărat să realizeze o localizare exactă a raiului. Sfântul Ambrozie a scris că intenţia autorului este „aceea de a arăta că toate marile fluvii, arterele vitale ale celor patru regiuni ale pământului îşi au izvorul în paradis, tot acolo fiind, printre ele, şi originea fertilităţii întregului pământ“. Este evident că Moise, autorul cărţii Facerea, a dorit să indice faptul că raiul a fost aici, pe pământ, şi nu altundeva, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. „Fericitul Moise a lăsat în scris numele locului ca să nu poată fi înşelate minţile oamenilor simpli de către cei ce voiesc să flăcărească zadarnic şi să spună că Raiul nu a fost făcut pe pământ, ci în cer, şi să viseze şi alte basme la fel ca acestea“.

Legat de acest verset (şi de următoarele care vor enumera numele celor patru braţe), Sfinţii Părinţi au exclus interpretările pur alegorice ale râului cu cele patru braţe „care uda raiul“: „Dar poate că cei care vor să vorbească după a lor înţelepciune nu îngăduie iarăşi ca aceste râuri să fie râuri, nici apele să fie ape, ci caută să convingă pe cei ce vor să-şi dea lor spre ascultare auzul să-şi închipuie cu totul altceva. Noi, însă, rogu-vă, să nu dăm ascultare acestora, ci să ne astupăm urechile la glasul lor, să dăm crezare cuvintelor dumnezeieştii Scripturi, urmând spusele ei“, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur.

Cifra patru, ca simbol biblic, este, de altfel, numărul pământescului, care-l întâlnim în toate referinţele de viaţă şi de lucrare omenească: anul are patru anotimpuri, lumea are patru regiuni sau puncte cardinale (răsărit, apus ş.a.m.d.) etc. În Sfânta Scriptură sunt dese referirile la cifra patru: avem patru mari profeţi în Vechiul Testament, apoi în Noul testament sunt patru evanghelişti; crucea are patru braţe; Biserica are patru criterii (Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească) etc. Cifra patru, adunată cu trei (cifra dumnezeirii prin excelenţă), rezultă cifra şapte, simbolul unirii lumescului cu cerescul.