Biblia - verset cu verset: Originea păcatului strămoşesc

Facerea 3, 6:

„De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.“

Dacă s-a tot vorbit despre căderea în păcat a protopărinţilor omenirii, acesta pare a fi versetul care exprimă cel mai clar actul încălcării poruncii lăsate de Dumnezeu lui Adam şi Evei. Prin acest început al fragmentului, „femeia, socotind că rodul pomului este bun“, se-nţelege că femeia a chibzuit şi a consimţit că ceea ce face este bine şi asta nu numai prin faptul că i-a dat crezare şarpelui, fără vreo altă probă. „Cuvântul katanoeo e foarte bogat în sensuri: a pricepe, a înţelege, a remarca, a-şi da seama, a observa, a medita, a reflecta, a discerne, a vedea cu claritate, a fi conştient de sine. De aici, şi marea putere de seducţie a ispitei“, aflăm într-un comentariu la cartea Facerii a părintelui Ioan Sorin Usca.

Teologia dogmatică ortodoxă afirmă că originea păcatului strămoşesc constă în neascultarea poruncii dumnezeieşti, pe care Eva şi, apoi, Adam o fac uitată, „seduşi“ fiind de plăcerea păcatului: „Chipul (tipul) plăcerii e femeia. Şi prin mângâierile plăcerilor lunecă mintea adeseori spre ceea ce nu voieşte. Deci întâmplarea care se observă în Adam în mod sensibil, ca într-un chip îngroşat al lucrurilor, o poate vedea cineva în mod spiritual şi ascuns, întâmplându-se în fiecare dintre noi. Căci răsărind mai întâi plăcerea, farmecă mintea şi o atrage pe încetul spre socotinţa că nu e nicidecum o încălcare a legii dumnezeieşti“, afirmă Sfântul Chiril al Alexandriei.

Despre rostul poruncii lăsate de Dumnezeu, Sfinţii Părinţi au scris foarte mult. Aceştia văd în porunca pe care protopărinţii trebuiau să o respecte expresia exerciţiului propriei voinţe umane în vederea atingerii desăvârşirii, „căci nu era folositor ca omul să dobândească nemurirea fără să fie ispitit şi încercat, ca să nu cadă în mândria şi osânda diavolului“, după cum spune Sfântul Ioan Damaschinul. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a dat omului porunca „spre a procura materie voinţei lui libere“ (Sf. Grigorie Teologul), spre exercitarea şi întărirea calităţilor morale. Este, însă, o taină cum de omul, creat bun de către Dumnezeu, a ales neascultarea. „Când se răspunde că pricina căderii omului a fost mândria, nu s-a dat un răspuns la întrebarea despre prima cauză a răului, pentru că mândria este deja un rău, o patimă. Căutând să pătrundă în acest ultim ţinut misterios în care s-a zămislit prima mişcare păcătoasă a fiinţei umane şi unde îşi are ea permanent motorul ei, Sfântul Maxim (Mărturisitorul) se opreşte la o influenţă a duhului satanic, care a aruncat o adiere de confuzie în mintea omului. Sub ispita lui, omul a avut o scurtă întunecare a inteligenţei, uitând care este cauza lui adevărată şi deci ţinta lui, întorcându-şi deci dorinţa dinspre ea, spre lume. Această scurtă amăgire a fost uşurată de atracţia ce o exercitau formele frumoase şi promisiunile dulci ale lumii asupra simţurilor sale. Lumea era aici, în imediată apropiere, cu toate chemările şi făgăduinţele ei; Dumnezeu era şi El aici, dar mai greu de sesizat şi cu făgăduieli de bucurii mai spiritualizate şi mai îndepărtate“, scrie părintele Dumitru Stăniloae în „Teologia morală ortodoxă“.