Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Pe calea „nestatorniciei gândurilor“

Biblia - verset cu verset: Pe calea „nestatorniciei gândurilor“

Un articol de: Lucian Apopei - 18 Mai, 2009

Facerea 11, 2: „Purcezând de la răsărit, oamenii au găsit în ţara Senaar un şes şi au descălecat acolo.“

După ce, cu prilejul primului verset, am discutat despre timpurile la care face referire Sfânta Scriptură, fragmentul biblic de mai sus precizează şi locaţia unde oamenii trăiau în momentul în care au început lucrările la Turnul Babilonului. Expresia „purcezând de la răsărit“ a fost interpretată, mai degrabă, alegoric de specialiştii în arheologie biblică, care afirmă că migrarea de la răsărit, ca simbol al paradisului, simbolizează o cădere a fiinţei umane. Sfântul Ioan Gură de Aur invocă o necunoaştere a măsurii propriei firi a oamenilor, tocmai de aceea el spune că „omul nu vrea să rămână în hotarele lui fireşti, ci mereu doreşte mai mult. Lucrul acesta mai cu seamă îi pierde pe oameni, că nu vor să cunoască măsura propriei lor firi, ci totdeauna doresc mai mult şi se duc cu gândul la lucruri care depăşesc vrednicia lor. Aşa se face că cei îndrăgostiţi de lucrurile din lumea aceasta, când adună în jurul lor multă bogăţie şi putere - ca şi cum şi-ar uita propria lor fire -, vor să se ridice până la atâta înălţime încât cad în adâncul prăpastiei. Şi asta o poţi vedea întâmplându-se în fiecare zi; dar aceasta nu-i înţelepţeşte pe ceilalţi; se opresc pentru câtăva vreme, dar dintr-o dată uită totul şi pornesc cu toţii pe aceeaşi cale până se prăvălesc în prăpastie. Aşa cum s-a întâmplat şi pe vremea urmaşilor celor trei fii ai lui Noe. (...) Vezi că Scriptura ne arată, încetul cu încetul, nestatornicia gândurilor lor“.

Dincolo, însă, de toate interpretările alegorice, versetul de mai sus face trimitere la o locaţie precisă. Senaar, locul în care versetul biblic de mai sus ne spune că au descălecat, este câmpia Babilonului, a Tigrului şi a Eufratului.