Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Poate fi numele Aram rădăcina termenului de aromân?

Biblia - verset cu verset: Poate fi numele Aram rădăcina termenului de aromân?

Un articol de: Lucian Apopei - 30 Aprilie 2009

Facerea 10, 23: „Iar fiii lui Aram au fost: Uţ, Hul, Gheter şi Maş.“

Despre fiii lui Aram, al cărui nume a devenit eponim al arameilor, autorul biblic ne spune în versetul de mai sus că sunt patru la număr: Uţ, Hul, Gheter şi Maş. Primul, Uţ (â sfat; tărie; pământ nisipos), s-a stabilit într-un ţinut la sud-est de Palestina, creând acolo o puternică comunitate. Pe Hul (â cerere; durere) îl regăsim în regiunea Munţilor Masinus. Ultimii doi fii, Gheter (= tristeţe; valea judecăţii) şi Maş (= camătă; caravană), au dat naştere unui trib aramaic, respectiv unei ramure a arameilor.

Legat de numele lui Aram, trebuie menţionat că unii lingvişti au încercat alăturarea numelui său cu substantivul comun român şi cel propriu România. Astfel, unele studii lingvistice al antroponimelor văd în termenul aram denumirea arameilor, de unde, până la aromâni şi români, nu a fost decât un pas, întrezărit undeva în istorie. Se ştie că denumirea Romania, valabilă pentru aşesările nord-dunărene, a fost menţionată prima oară undeva în secolul al IV-lea d.Hr., ea fiind consemnată de episcopul Axentius de Durostor în Epistula de fide, vita et obitu Ulfilae.