„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Biblia - verset cu verset: „Poate fi, oare, om mai fericit decât omul acesta care a adus la îndeplinire toate poruncile lui Dumnezeu?“
Facerea 6, 22:
„Şi a început Noe lucrul şi precum îi poruncise Domnul Dumnezeu aşa a făcut.“ Acest ultim verset al capitolului al VI-lea din cartea Facerii a Sfintei Scripturi vine să consfinţească starea de ascultare în care se afla dreptul Noe. El îşi începe lucrul la corabie întocmai precum îi poruncise Dumnezeu-Creatorul, însuşindu-şi responsabilitatea celui care avea să menţină umanitatea pe pământ. El face „precum îi poruncise Domnul Dumnezeu“, nu aşa cum, oarecând, protopărinţii au încălcat porunca Ziditorului în grădina Edenului. Ascultarea de care dă dovadă Noe, pe care o observăm în acest verset, este soră cu bunătatea care se instalează în sufletul omului, în acest sens Sfântul Varsanufie având să-i îndemne pe fiecare din creştini, spunându-le: „Agoniseşte-ţi smerenie desăvârşită şi ascultare în toate. Căci acestea sunt cele ce dezrădăcinează toate patimile şi sădesc toate bunătăţile (virtuţile)“. Ascultarea lui Noe şi greutăţile prin care acesta va trece pe timpul potopului a reprezentat pentru Sfinţii Părinţi un model de urmat şi de povestit şi celorlalţi care vor să urmeze calea desăvârşirii. Astfel, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „cel ce din pricina viitoarei mânii se străduieşte într-o viaţă ostenitoare s-a făcut asemenea lui Noe, care, prin puţină strâmtorare a trupului, scapă de viitoarea osândă a necredincioşilor“. Sfântul Ioan Gură de Aur scoate în evidenţă faptul că Noe a ascultat întru totul de poruncile lui Dumnezeu, şi nu doar parţial, după preferinţe deşarte: „Noe n-a îndeplinit o poruncă, iar pe alta a lăsat-o, ci a făcut tot ce i s-a poruncit. Şi aşa a făcut, «precum îi poruncise Domnul Dumnezeu». N-a lăsat nimic la o parte, ci pe toate le-a împlinit. A arătat şi cu fapta că a meritat pe bună dreptate bunăvoinţa Stăpânului. Câte cununi nu merită mărturia dată dreptului de dumnezeiasca Scriptură! Poate fi, oare, om mai fericit decât omul acesta care a adus la îndeplinire toate poruncile lui Dumnezeu, care a dat atâta ascultare celor ce i se porunciseră? Nu!“