„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Biblia - verset cu verset: „Prin credinţă, a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei“
Facerea 12, 6: „Apoi a străbătut Avram ţara aceasta de-a lungul până la locul numit Sichem, până la stejarul Mamvri. Pe atunci trăiau în ţara aceasta Canaaneii.“
Pelerinajul făcut de Avraam şi de cei care-l însoţeau a reprezentat un act de mare credinţă. Această faptă a lor a fost privită şi interpretată atât la modul concret, dar şi alegoric, Sf. Maxim Mărturisitorul scriind în acest sens că „tot aşa devine un alt Avraam duhovnicesc, ieşit din pământul, rudenia şi casa tatălui şi venind la pământul arătat de Dumnezeu, cel ce s-a rupt de alipirea la trup, a ieşit afară din el prin despărţirea de patimi, a părăsit simţurile şi nu mai primeşte prin ele nici o amăgire a păcatului şi a lăsat în urmă toate cele sensibile din care îi vine sufletului toată legătura materială, în pământul dumnezeiesc şi fericit al cunoştinţei şi, străbătându-l tainic în lung şi în lat, află în el pe Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, moştenirea cea bună a celor ce se tem de El, a teologhisit despre El oamenilor, vorbind despre o lungime neînchipuită de cei drepţi, pe cât e cu putinţă, şi L-a slăvit pentru noi în lăţimea Lui, arătată în providenţa Lui cea prea înţeleaptă care toate le îmbrăţişează şi în minunata şi negrăita lui iconomie (întrupare), cea pentru noi. Căci unul ca acesta a devenit părtaş de modurile prin care a fost învăţat să cinstească pe Domnul prin făptuire şi contemplaţie, moduri prin care se întăreşte în chip ferm iubirea şi asemănarea cu Dumnezeu“. Menţiunea din finalul fragmentului biblic de mai sus - „pe atunci trăiau în ţara aceasta Canaaneii“ - reliefează faptul că Avram a ascultat prin credinţă, până la capăt, îndemnurile divine. A privi ţara Canaanului ca proprietatea lui, ca o ţară nelocuită ale cărei câmpii nu ar fi trebuit să le împartă cu alţii, ar fi constituit o atitudine greşită, căci, după cum spune şi Sfântul Apostol Pavel, „prin credinţă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge. Prin credinţă, a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi (...).“ (Evrei 11, 9-10). În omiliile sale la cartea Facere, Sfântul Ioan Gură de Aur explică motivul pentru care se regăseşte această adăugire, afirmând că Avraam „n-a pregetat, ci cu toată inima şi cu desăvârşită credinţă s-a încrezut în făgăduinţele lui Dumnezeu şi a avut cugetul necontenit neclintit“, cu toate că el apărea în acele ţinuturi „ca un străin, (...) un om care nu avea nici un adăpost, (...) un venetic“. Despre stejarul din Mamvri, amintit în versetul de mai sus, vom vorbi într-unul din versetele următoare.