„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Biblia - verset cu verset: „Privind semnul acesta, veţi scăpa de orice teamă“
Facerea 9, 13: „Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ.“
Semnul pe care l-a pus Dumnezeu ca mărturie a legământului cu oamenii după potop a fost curcubeul. Ştiinţa explică acest fenomen catologându-l în seria evenimentelor cereşti optice, având aspectul unui arc multicolor, care se produce în atmosferă datorită refracţiei luminii solare în picăturile de apă dispersate în aer, după ploaie. Părinţii Bisericii spun că acest semn este cel mai potrivit să aducă aminte că ploaia nu mai este fără contenire, căci el apare numai când soarele străpunge norii. „Este foarte probabil ca înainte de potop curcubeele să nu se fi văzut, căci pe atunci soarele nu strălucea direct: exista un strat de nori de-a lungul tăriei, dând naştere unui efect de seră asupra pământului. Iată, deci, curcubeul face şi el parte dintre noile condiţii din lumea de după potop, când nu mai exista patura de nori“, spune părintele Serafim Rose, referitor la acest fenomen. Sfântul Ioan Gură de Aur observă că prezenţa curcubeului pe cer are rolul de a da încredere omului că nu va mai pătimi un potop ca acel din vremea lui Noe. „«Iată, spune Dumnezeu, pe lângă făgăduinţa cu cuvântul, dau şi acest semn, curcubeul adică (...). Dacă nu ţi-i de ajuns cuvântul Meu, spune mai departe Dumnezeu, iată, îţi dau şi un semn că n-am să mai aduc pe pământ o astfel de pedeapsă. Privind semnul acesta, veţi scăpa de orice team㻓, spune „marele corifeu al elocinţei creştine“, cum a fost numit Sfântul Ioan Gură de Aur de către fericitul întru pomenire părintele patriarh Teoctist. Curcubeul reflectă şapte culori în atmosferă (roşu, oranj sau portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet), trei dintre ele fiind considerate a purta o simbolistică deosebită, cu legături la marele diluviu din timpul lui Noe, explicată de părintele Victor Aga în lucrarea „Sibolica Biblică şi creştină“: albastrul - simbolul potopului, roşul - al focului ce mistuie lumea şi verdele - chipul nădejdii.