Biblia - verset cu verset: Puterea greu de cuantificat a rugăciunilor celui drept

Facerea 18, 32: „Şi a mai zis Avraam: «Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă o dată: Dar de se vor găsi acolo numai zece drepţi?». Iar Domnul i-a zis: «Pentru cei zece nu o voi pierde».“

Versetul de faţă ne prezintă ultima încercare a patriarhului Avraam de a obţine îndurarea divină pentru salvarea cetăţilor Sodoma şi Gomora, măcar de-ar trăi într-însele numai zece drepţi. „Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă o dată“, îi spune patriarhul Domnului de teamă ca să nu-L supere. „Aş fi, oare, obraznic, aş fi, oare, neruşinat, aş face, oare, un lucru vrednic de mustrare, dacă-Ţi voi mai grăi încă o dată? Ai fost aşa de bun cu mine! Îţi mai fac o rugăminte“, parafrazează Sfântul Ioan Gură de Aur spusele lui Avraam. Cu alte cuvinte, cel care se smerea pe sine spunând „eu sunt pământ şi cenuşă“ (Facerea 18, 27) are o atitudine pur duhovnicească, smerindu-se în continuare pe sine, chiar dacă, pentru credinţa sa mare, Avraam era numit prieten al lui Dumnezeu.

„Dar de se vor găsi acolo numai zece drepţi?“, întreabă Avraam. „Iar Domnul i-a zis: «Pentru cei zece nu o voi pierde»“. Se vădeşte de aici multmilostivirea lui Dumnezeu, care pentru existenţa câtorva credincioşi salvează întreaga aşezare umană, dar şi puterea greu de cuantificat a rugăciunilor celui drept care, prin viaţa sa virtuoasă, aduce revărsarea milei dumnezeieşti asupra celor aflaţi pe căi păcătoase.

Situaţia poate fi translatată cu uşurinţă în zilele noastre când, pentru iubirea de oameni a lui Dumnezeu, sunt printre noi oameni drepţi - pe unii care poate nu-i cunoaşte nimeni - ce roagă zilnic pe Dumnezeu, din casele lor, din oraşe sau sate, din biserici sau mănăstiri, ori locuri pustniceşti, să mântuiască pe cei mulţi, având nădejde la îndelunga răbdare a lui Dumnezeu pentru virtutea drepţilor.