Biblia - verset cu verset: Râul din ţara feţelor arse

Facerea 2, 13:

„Numele râului al doilea este Gihon. Acesta înconjură toată ţara Cuş.“

Insistenţa de a arăta că raiul creat de Dumnezeu a fost aici, pe pământ, se vădeşte şi în acest verset prin continuarea prezentării râurilor care-l scăldau. Legat de cele două nume care apar în acest verset, pr. Ioan Sorin Usca, în „Comentarii la Cartea Facerii“, scria că „Gihon“ se traduce prin „izvorul apei; valea harului“ şi înconjoară ţara Cuş, „ţara feţelor arse, adică numele ebraic al Etiopiei. Înţelesul mistic al feţelor arse e acela al primirii luminii dumnezeieşti. Gihon este identificat, cel mai adesea, cu Nilul.“

▲ Când a fost creată lumea?

Înainte de toate, trebuie să precizăm că doctrina biblică nu trebuie confundată sau identificată cu vreo teorie ştiinţifică despre origini. Scopul doctrinei biblice, spre deosebire de scopul doctrinei cercetării ştiinţifice, este etic şi religios.

Un punct de pornire necesar pentru orice examinare a doctrinei este Evrei 11, 3: „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin cuvântul lui Dumnezeu“. S-a încercat, de-a lungul vremurilor, să se facă speculaţii, mai mult sau mai puţin bazate pe cercetări ştiinţifice, realizându-se, spre exemplu paralele între straturile geologice şi afirmaţii din Cartea Facerii, luate în succesiunea lor cronologică. Dacă acceptăm ideea că Facerea, cap. 1, are o structură literară şi nu se preocupă să furnizeze un tablou al succesiunilor cronologice, ci vrea doar să afirme că Dumnezeu a creat totul, aceste speculaţii şi ipoteze nu sunt necesare.

A fost ceva şi înainte de lumea aceasta

Sfântul Vasile cel Mare, în „Omilii la Hexaemeron“, vorbeşte despre crearea lumii văzute şi nevăzute: „Dar, după cum se pare, a fost şi înainte de lumea aceasta ceva, care se poate contempla cu mintea noastră, dar

n-a fost consemnat de istorie, pentru că acest lucru era nepotrivit celor începători şi încă prunci cu cunoştinţa. Era o stare mai veche decât facerea lumii, potrivită puterilor celor mai presus de lume, o stare mai presus de timp, veşnică, pururea fiitoare; în ea, Ziditorul şi Creatorul tuturor a făcut creaturi: lumină spirituală, potrivită fericirii celor ce-L iubesc pe Domnul, firile raţionale şi nevăzute şi toată podoaba celor spirituale, câte depăşesc mintea noastră (...). Acestea umplu mintea lumea cea nevăzută, după cum învaţă Sfântul Apostol Pavel: «În El s-au făcut toate, fie cele văzute, fie cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii, fie puteri» fie oştile îngerilor, fie dregătoriile arhanghelilor.“ (L.A.)