„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Biblia - verset cu verset: Strâmtorarea omului este ocazia lui Dumnezeu
Facerea 12, 17: „Domnul însă a lovit cu bătăi mari şi grele pe Faraon şi casa lui, pentru Sarai, femeia lui Avram.“
Iată că Dumnezeu intervine în sprijinul ajutorării Sarei, „femeia lui Avram“, aflată captivă în casa faraonului, în ţinuturile străine ale Egiptului. Căci, nu-i aşa, strâmtorarea omului este ocazia lui Dumnezeu. Constatăm în versetul de faţă prima izbăvire de care are parte dreptul Avraam, care va mai trece prin multe încercări de acum încolo, fiecare urmate de intervenţii divine, cu ajutorul cărora el va evolua şi mai mult dohovniceşte, până-ntr-acolo încât, pe bună dreptate, să fie socotit patriarh al neamurilor. Observăm că a fost „lovit cu bătăi mari şi grele“ nu doar Faraon, ci „şi casa lui“. Este un răspuns, constată Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru uneltirile la care şi slujitorii lui au luat parte. Căci am putut afla în versetul al cincisprezecelea al acestui capitol că „au văzut-o şi dregătorii lui Faraon şi au lăudat-o înaintea lui Faraon şi au dus-o în casa lui Faraon“, deci tot răul de la ei plecase. Pedeapsa iscată asupra „faraonului şi a casei lui“ o putem considera o măsură pedagogică de vreme ce scopul ei se dovedeşte a fi alungarea gândului desfrânării din mintea regelui Egiptului. Acesta i-o va înapoia pe Sara patriarhului Avraam îndată după ce a fost „certat de Dumnezeu“ (n.r. - după alte traduceri, expresia „a lovit cu bătăi mari şi grele“ se regăseşte în varianta: „l-a certat Dumnezeu cu certări mari şi rele“).