Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Biblia - verset cu verset: Ţine de firea noastră să păstrăm relaţia cu Dumnezeu

Biblia - verset cu verset: Ţine de firea noastră să păstrăm relaţia cu Dumnezeu

Un articol de: Lucian Apopei - 23 Sep, 2008

Facerea 5, 22:

„Şi a umblat Enoh înaintea lui Dumnezeu, după naşterea lui Matusalem, două sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice.“

Iată că, după fragmentul în care Sfânta Scriptură ne dezvăluie că „s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu“, se găseşte o persoană vrednică de a umbla înaintea lui Dumnezeu. Desigur, această expresie relevă aspectul de curăţenie spirituală, de ascultare a omului în faţa Creatorului, „a umbla cu Dumnezeu“ fiind o metaforă pentru omul care trăieşte în intimitatea lui Dumnezeu, care-I este bineplăcut Lui. „Iată că după călcarea de poruncă a celui dintâi zidit s-a găsit un om care s-a urcat până pe culmile virtuţii; şi prin bineplăcerea lui înaintea lui Dumnezeu a îndreptat greşeala strămoşului lui“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre patriarhul Enoh.

Putinţa de a umbla în faţa lui Dumnezeu denotă şi ideea că Enoh Îl vede pe Dumnezeu, pentru că Îl caută sau pentru că pur şi simplu nu are ochi decât pentru cele bune. „Ceaţa groasă, aşezată de patimi pe puterea străvăzătoare a sufletului, îl face să vadă altele decât pe Cel ce este. Dar, când prin rugăciunea deasă, prin împlinirea poruncilor şi prin înălţarea la vederea lui Dumnezeu mintea înlătură cu ajutorul harului de la sine ceaţa de care am pomenit, „vede limpede că vede pe Dumnezeu“, spune Calist Catafygiotul. Despre acest vede pe Dumnezeu părintele Dumitru Stăniloae spunea că este un act conştient, voit: „Vederea pur şi simplu o au şi animalele. Dar omul e conştient că vede. Însă, Dumnezeu nu poate fi văzut decât în mod conştient. El trezeşte şi întăreşte conştiinţa omului că se află în faţa Lui. Aşa cum Dumnezeu nefăcând pe om ca obiect, îl face prin libertatea Sa liber, aşa îl face prin conştiinţa Sa conştient. (...) Ţine de firea noastră să păstrăm în noi chipul lui Dumnezeu sau relaţia cu El. Prin aceasta suntem fii ai lui Dumnezeu şi dumnezei, dar nu născuţi din natura lui Dumnezeu, ci înfiaţi de El prin harul şi voinţa Lui, dar şi prin consimţirea şi efortul voinţei noastre. Ţine de acordul activ al voinţei noastre cu voinţa lui Dumnezeu să fim fii ai lui Dumnezeu, dar acordul acesta e cerut de firea noastră. Sfântul Simeon nu cere întâi fapte, ci întâi iubire şi încredere în Dumnezeu. Iar prin aceasta Însuşi Dumnezeu e cu noi şi în noi. Datorită acestui fapt nu încercăm să împlinim cu puterile noastre faptele legii, ci ne încredem cu iubire în Dumnezeu, Care ne dă însă puterea să iubim cu fapta.“