„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și cel căruia voiește Fiul să-i descopere. Atunci,
Biblia verset cu verset: Umanitatea este salvată prin dreptul Noe
Facerea 7, 1: „După aceea, a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: «Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea.»“
În chiar primul verset al capitolului al VII-lea al cărţii Facerii, care descrie desfăşurarea potopului, este reliefat felul de-a fi al lui Noe, un om drept înaintea lui Dumnezeu. Acest fapt va constitui şi motivul pentru care el şi familia lui vor fi salvaţi de pericolul marelui diluviu care se va abate asupra pământului. „Când, întreg pământul era alterat de rău, Noe a practicat virtutea, el a strălucit prin salvarea lui în naufragiul pământului, prin subordonarea faţă de propria sa virtute, în pericolul care îl ameninţa. Prin ce mijloace a devenit el drept? Prin ce mijloace a atins el perfecţiunea? Ce preot şi ce învăţător era el! Nimeni nu poate spune. Noe este al doilea Adam al omenirii, pentru că el singur cu încă şapte suflete au fost scăpaţi de Dumnezeu cu viaţă în vremea potopului. Philon vede în Noe un nou Adam, iar resurecţia lumii după potop reprezintă o «naştere din nou»“, scrie protos. conf. dr. Justnian Cârstoiu. Întreaga creaţie este salvată, aşadar, prin omul drept, după cum întreaga creaţie suferă în urma păcatului. Noe şi tema potopului se regăsesc în diferite alte locuri ale Sfintei Scripturi, iar temele şi simbolurile cele mai importante descoperite de autorii creştini sunt: potopul - Judecata; învierea; pedeapsa; pocăinţa; speranţa; omul drept; prefigurarea tainei Botezului. În creştinism, Noe este una din cele mai importante figuri tipologice. Noul Testament îl descrie ca pe un simbol al dreptăţii şi ca un exemplu, într-o lume păcătoasă, de credinţă şi de supunere faţă de Dumnezeu, contrastul dintre cele două trăiri sufleteşti fiind prilej de plângere a păcatului şi de laudă a virtuţilor. Ca arhetip şi prefigurare a lui Iisus Hristos, patriarhul de la potop îndeamnă la pocăinţă şi anunţă judecata divina iminentă. Fiind înştiinţat de catastrofa universală, el apare ca un Mântuitor prin care umanitatea este salvată de la o distrugere completă şi care o împacă cu Dumnezeu.