Biblia - verset cu verset: Un model de atitudine la rugăciune

Facerea 17, 3: „Atunci a căzut Avram cu faţa la pământ, iar Dumnezeu a mai grăit şi a zis:“

Smerenia lui Avraam este evidenţiată de această dată prin atitudinea pe care patriarhul găseşte de cuviinţă să o înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu. Cade cu faţa la pământ, neconsiderând a fi vrednic de a-L vedea pe Cel care-i grăieşte. Atitudinea aceasta de închinare era obişnuită în vremurile biblice şi era o poziţie prin care se arăta respect, uneori chiar şi faţă de fiinţele omeneşti: „Şi auzind cuvintele lor, sluga lui Avraam s-a închinat Domnului până la pământ“ (Facerea 24, 52); „Iar ei au căzut cu feţele la pământ şi au zis: «Doamne, Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, un om a greşit şi Tu Te mânii pe toată obştea?»“ (Numeri 16, 22); „Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi Se ruga, ca, de este cu putinţă, să treacă de la El ceasul (acesta)“ (Marcu 14, 35). Acest mod de a sta la rugăciune s-a transmis până astăzi prin aşa-zisele închinăciuni sau metanii mari pe care credincioşii le fac ducându-şi gândul şi inima spre Dumnezeu.

Reacţia lui Avraam a fost comentată de Sfântul Ioan Gură de Aur, care crede că patriarhul a reacţionat printr-un gest care exprimă recunoştinţă şi evlavie: „Dar slujitorul cel recunoscător şi iubitor de Dumnezeu, văzând atât de mare pogorământ al lui Dumnezeu şi atâta purtare de grijă faţă de el, sluga Sa, a rămas înspăimântat şi, gândindu-se şi la firea lui şi la puterea nemărginită a lui Dumnezeu, «a căzut Avram cu faţa la pământ». Avraam şi-a arătat în acest chip recunoştinţa sa. Nu numai că nu s-a îngâmfat, că nu s-a mândrit cu dragostea pe care i-a arătat-o Dumnezeu, ci s-a smerit şi mai mult: a căzut cu faţa la pământ. Aşa este sufletul recunoscător! Atunci arată mai multă evlavie înaintea lui Dumnezeu, când se bucură de mai multă îndrăznire. ...a căzut Avram cu faţa la pământ. După o atât de mare bunăvoinţă din partea lui Dumnezeu, dreptul Avraam, uitându-se la el şi la slăbiciunea firii omeneşti, nici nu mai îndrăznea să ridice capul, ci, căutând în jos, îşi arată adânca sa evlavie.“

Întâlnim, aşadar, un veritabil model de închinăciune, despre care Biserica spune că reprezintă expresia profundă şi sinceră a trăirii şi manifestării dreptei credinţe. Ea trebuie manifestată pe fondul evlaviei şi recunoştinţei faţă de Dumnezeu, asemenea patriarhului Avraam, şi nu trebuie făcută nici făţarnic, asemenea fariseului, nici apatic, sau asemenea unor gesturi efectuate „mecanic“, fără raţiune.