Biblia - verset cu verset: Unul dintre paradoxurile morţii: deşi nu poate fi înlăturată, ea poate fi mult depăşită

Facerea 11, 21: „Iar după naşterea lui Serug, Ragav a mai trăit două sute şapte ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit.“

Ragav, a cărui nume se traduce prin păstor sau prietenie, a trăit 339 de ani. Observăm că durata de viaţă a oamenilor scade semnificativ, iar moartea pecetluieşte sfârşitul vieţii pe acest pământ, după legea instaurată de Dumnezeu, ca o consecinţă a căderii în păcat a protopărinţilor. „Dumnezeu, spune Sfântul Grigorie de Palama, nu a făcut moartea sufletului, nici a trupului“, ci, dimpotrivă, El a împiedicat-o să apară. Porunca dată primilor oameni era, potrivit acestui Sfânt Părinte, „un sfat pricinuitor de nemurire“. În atotînţelepciunea Sa şi cu iubire, Dumnezeu a prevestit cele ce aveau să se întâmple şi le-a îngăduit, neîmpiedicându-le, datorită dreptăţii Sale. Moartea sufletească şi cea trupească apar astfel ca urmări ale neascultării poruncii, din cauza călcării voii lui Dumnezeu. Însă, chiar şi atunci, Dumnezeu, din „adâncul înţelepciunii şi din prisosinţa iubirii Sale de oameni“, a întârziat trecerea la îndeplinire a acestei legi intrate în fire. Moartea este, aşadar, şi o stavilă în faţa păcatului. Pentru noi, oamenii, moartea este efectul culminant, lege a firii imposibil de evitat fizic, fiind unică şi irepetabilă. Unul dintre paradoxurile ei, în concepţia creştină, este însă acela că, deşi nu poate fi înlăturată, ea poate fi mult depăşită, devenind cale către o viaţă mult mai înaltă decât cea căreia ea i-a pus sfârşit. Ea poate fi depăşită în plan duhovnicesc.