Biblia - verset cu verset: „Urzitorul răutăţii, şarpele, se târăşte şi se încolăceşte în jurul vieţii de pe pământ“

Facerea 3, 14: „Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: «Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!»“

Dumnezeu dorea căinţă din partea oamenilor, de aceea i-a cercetat, după cum am văzut în versetele precedente, însă „nici unul dintre ei nu s-a învrednicit să se învinovăţească pe sine însuşi, nici unul nu s-a aflat având o cât de mică smerenie“ (Ava Dorotei). În versetul de astăzi vedem că Dumnezeu nu-l mai întreabă pe şarpe, adică pe diavol, despre amăgirea pe care a făcut-o, căderea lui fiind de mai înainte totală şi definitivă. Este neîndoielnic că, sub înfăţişarea animalului blestemat, se ascunde diavolul. Argumente scripturistice referitoare la nelegiuirea săvârşită de diavol găsim peste tot în cuprinsul Sfintei Scripturi: „Acela (diavolul) dintru început a fost ucigător de oameni“ (Ioan 8, 44); „şarpele a amăgit cu vicleşugul lui“ (II Corinteni 11, 3); „şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia fiind amăgită, s-a săvârşit călcarea poruncii“ (I Timotei 2, 14); „prin pizma diavolului a intrat moartea în lume“ (Înţelepciunea lui Solomon 2, 24); „diavolul dintru început păcătuieşte; pentru aceasta s-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să sfarme lucrările diavolului“ (I Ioan 3, 8).

Sfinţii Părinţi găsesc foarte potrivită pedeapsa pe care diavolul, sub chipul şarpelui, a primit-o. Sfântul Nil Ascetul spune în acest sens că „foarte potrivit s-a adăugat apoi la cuvintele pe piept şi pe pântece cuvântul vei umbla, căci plăcerea nu stăpâneşte asupra celor ce stau pe loc şi sunt liniştiţi, ci asupra celor ce sunt mereu în mişcare şi plini de tulburare“. În aceeaşi ordine de idei, Sfântul Grigorie de Nyssa scrie că „urzitorul răutăţii, şarpele, se târăşte şi se încolăceşte în jurul vieţii de pe pământ, după cum vorbeşte despre el în pilde Sfânta Scriptură, că pe piept şi pe pântece se târăşte şi din pământ muşcă toată viaţa lui. De aici înţelegem – din modul mişcării şi din felul mâncării – că viaţa de aici e pământească şi josnică, întrucât se admite să fie încolăcită de tot felul de răutăţi şi până la urmă să ajungă hrană acestei fiare târâtoare. Tot aşa, cel ce ne îndeamnă să urmăm Tatălui ceresc, ne îndeamnă şi să ne curăţim de patimile cele pământeşti, în care nu distanţarea spaţială contează, ci, în primul rând, alegerea liberă a cugetului nostru“.