Biblia - verset cu verset: Viaţa în această lume, anticipare şi pregătire pentru viaţa cea veşnică

Facerea 5, 10:

„După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit şapte sute cincisprezece ani şi i s-au născut fii şi fiice.“

În toată această enumerare de nume pe care autorul biblic le face în acest al cincilea capitol al Sfintei Scripturi, găsim numeroase persoane care s-au învrednicit a duce o viaţă curată, virtuoasă, trăind departe de păcatele vremii despre care am aflat că se petreceau în tabăra lui Cain. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că însuşi numele nou-născuţilor arată dragostea de Dumnezeu a părinţilor, dar şi multa lor grijă faţă de copii: „Prin numele pe care-l dădeau copiilor lor, părinţii de altădată îi învăţau pe copii să-şi alipească sufletul de virtute; nu făceau ca părinţii de acum, care dau nume la întâmplare copiilor lor. «Să punem copilului numele bunicului sau al străbunicului», spun aceştia de acum. Cei vechi nu făceau aşa! Îşi dădeau toată silinţa când puneau nume copiilor; iar numele dat copiilor nu era numai un îndreptar spre virtute pentru cei ce îl purtau, ci era şi învăţătură de mare înţelepciune şi pentru ceilalţi şi pentru generaţiile viitoare“.

O altă problemă pe marginea căreia se poate vorbi legat de acest verset este aceea a sfârşitului vieţii pe acest pământ, căci, alături de taina vieţii, Părinţii filocalici fac largi consideraţii asupra misterului morţii şi a celor de după ea. Viaţa în această lume este o anticipare şi o pregătire pentru viaţa cea veşnică, de unde şi marea responsabilitate faţă de modul în care ştim să ne folosim de timpul acesta.

Învăţătura creştin-ortodoxă mărturiseşte că, odată ce ne naştem, vom şi muri. Altfel spus, în însuşi actul naşterii noastre este prezent, potenţial şi anticipativ, cel al morţii noastre trupeşti, al „trecerii“. Născându-ne, murim puţin câte puţin, iar murind lumii acesteia, ne naştem unei vieţi mult mai înalte.

Sfântul Grigorie Palama, punând moartea fiecărui creştin în legătură cu păcatul strămoşesc, spune că aceasta ne aşteaptă pe fiecare dintre noi, care trăim încă. Viaţa este de fapt o moarte îndelungată, mai bine zis o succesiune de nenumărate morţi, una urmând alteia, până când ajungem „la moartea cea una şi ultimă şi care dăinuieşte“.